Luni, 08 Iunie 2026

Valeriu Gheorghiţă: Vaccinarea este un act medical, iar comunicarea oficială trebuie să fie marcată de echilibru

de Cuget Liber Luni, 21 Decembrie 2020 244 < 1 min citire
Valeriu Gheorghiţă: Vaccinarea este un act medical, iar comunicarea oficială trebuie să fie marcată de echilibru
Vaccinarea este un act medical, iar comunicarea oficială pe marginea acestui subiect esenţial ar trebui să fie marcată de echilibru, normalitate, de preocuparea pentru asigurarea unui mediu favorabil vaccinării, pentru respectarea siguranţei şi a dreptului la intimitate al beneficiarilor vaccinării, a declarat luni col. dr. Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.
CNCAV a avut luni o şedinţă de lucru în care a fost analizat stadiul pregătirilor pentru recepţia şi distribuţia, în România, a primei tranşe de vaccinuri, informează un comunicat transmis AGERPRES. Conform sursei citate, unul dintre aspectele importante a vizat informarea cetăţenilor şi crearea instrumentelor necesare care să acopere nevoia de informare, în toate etapele campaniei de vaccinare. Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului şi coordonarea prim-ministrului. 
Taguri
Articolul anterior Ministerul Justiţiei pune în dezbatere proiectul Strategiei Naţionale Împotriva Criminalităţii Organizate
Articolul următor Percheziţii la Constanţa, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei