Duminică, 07 Iunie 2026

Vara începe cu controale pe litoral. Sancțiuni pentru angajatorii care încalcă legea

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 12 Mai 2026 201 2 min citire
Vara începe cu controale pe litoral. Sancțiuni pentru angajatorii care încalcă legea
Angajatorii de pe litoral vor fi din nou în atenția inspectorilor de muncă, odată cu debutul sezonului estival. Reprezentanții Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanța au anunțat că, și în acest an, vor desfășura ample acțiuni de control în stațiunile de la malul mării, vizate fiind firmele din turism, alimentație publică și comerț, dar nu numai. Verificările îi vor include și pe muncitorii străini, care trebuie să respecte aceleași reguli privind programul de lucru și legislația muncii, la fel ca angajații români.
Inspectorii spun că vor urmări cu prioritate depistarea muncii nedeclarate și subdeclarate, respectarea programului de muncă și a timpului de odihnă, dar și modul în care angajatorii aplică normele de securitate și sănătate în muncă. Controalele vor avea loc inclusiv în weekend și pe timpul nopții, perioade în care activitatea de pe litoral este la intensitate maximă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ITM, Florina Vișan, datele din campania desfășurată în sezonul trecut arată amploarea problemelor descoperite de autorități.
Astfel, în domeniul relațiilor de muncă au fost efectuate 541 de controale, în urma cărora inspectorii au aplicat 68 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 51 au fost amenzi în valoare totală de 748.500 de lei, iar alte 17 au fost avertismente. Totodată, au fost dispuse 108 măsuri obligatorii pentru remedierea neregulilor constatate.
În timpul verificărilor, au fost descoperite 93 de persoane care lucrau fără forme legale sau ale căror contracte individuale de muncă nu fuseseră transmise în REVISAL înainte de începerea activității. Pentru aceste abateri, inspectorii au aplicat amenzi în valoare totală de 680.000 de lei.
Printre cele mai frecvente probleme identificate s-au numărat lipsa contractelor individuale de muncă în formă scrisă, netransmiterea contractelor în registrul general de evidență a salariaților înainte de începerea activității, lipsa evidenței orelor lucrate și întârzieri de peste 30 de zile la plata salariilor.
Nereguli au fost găsite și în domeniul securității și sănătății în muncă. Inspectorii au verificat 116 angajatori, iar 20 dintre aceștia au fost sancționați contravențional. Au fost aplicate 14 amenzi în valoare totală de 62.500 de lei și șase avertismente, fiind dispuse și 20 de măsuri obligatorii pentru remedierea deficiențelor.
Potrivit inspectorilor, cele mai întâlnite probleme țin de instruirea incompletă a angajaților în domeniul securității muncii, organizarea necorespunzătoare a acordării primului ajutor, lipsa activităților de prevenire și protecție, neacordarea echipamentelor individuale de protecție și întreținerea defectuoasă a echipamentelor de muncă.
Prin continuarea acestor acțiuni, autoritățile transmit un semnal clar angajatorilor de pe litoral: cei care aleg să ignore legislația muncii riscă amenzi consistente și măsuri severe din partea inspectorilor.
Taguri
Articolul anterior Transportatorii de mărfuri și persoane, luați la control de polițiștii constănțeni
Articolul următor Destinația integrată Mamaia Constanța dă startul unui nou sezon al energiei prin Maratonul Nisipului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei