Venitul minim de incluziune: Ce categorii noi beneficiază, care sunt sumele și când se depun cererile

de Madalina PETRESCU Vineri, 10 Noiembrie 2023 679
Venitul minim de incluziune va înlocui ajutorul social şi alocaţia pentru susţinerea familiei și va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024.

Concret, este sprijinul financiar acordat de stat pentru a asigura nivelul de trai minimal, pentru familiile și persoanele singure aflate în situația de dificultate.
Numărul beneficiarilor de ajutoare sociale se va tripla după reformarea sistemului de ajutor social realizat din ianuarie 2024.

Potrivit Ministerului Muncii, noua lege va face ca numărul beneficiarilor de ajutoare sociale, acum în jur de 160 de mii, să se tripleze. Cei mai mulţi sunt vârstnici de peste 65 de ani cu pensii foarte mici.

Din februarie 2024 românii cu venituri mici vor primi ajutor de incluziune și ajutor pentru familia cu copii, iar condițiile vor fi mai permisive.

Cuantumul ajutorului de incluziune acordat familiei/persoanei singure reprezintă diferența dintre cuantumul maxim prevăzut de lege – 275 lei/lună/membru de familie sau 400 lei/lună în cazul persoanei de cel puțin 65 de ani – și cuantumul venitului net ajustat, calculate conform legii.

Cuantumul maxim în cazul persoanelor care nu au niciun venit este de 275 lei/lună/membru de familie, iar în cazul persoanei singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani, este de 400 lei/lună.

În cazul familiei cu copii, cuantumul ajutorului este stabilit în funcție de nivelul venitului net lunar ajustat și numărul de copii din familie, astfel:
I. Pentru familia beneficiară de ajutor de incluziune, precum și pentru familia cu venituri nete ajustate de maximum 275 lei/lună:
107 lei – pentru familia cu 1 copil
214 lei – familia cu 2 copii
321 lei – familia cu 3 copii
428 lei – familia cu 4 sau mai mulți copii

II. Pentru familia monoparentală beneficiară de ajutor de incluziune, precum și pentru cea cu venituri nete ajustate de maximum 275 lei/lună:
120 lei – pentru familia cu 1 copil
240 lei – familia cu 2 copii
360 lei – familia cu 3 copii
480 lei – familia cu 4 sau mai mulți copii

III. Pentru familiile cu un venit net ajustat între 276 lei/lună – 700 lei/lună (inclusiv):
85 lei – pentru familia cu 1 copil
170 lei – familia cu 2 copii
255 lei – familia cu 3 copii
340 lei – familia cu 4 sau mai mulți copii

IV. Pentru familiile monoparentale cu un venit net ajustat între 276 lei/lună – 700 lei/lună (inclusiv):
110 lei – pentru familia cu 1 copil
215 lei – familia cu 2 copii
325 lei – familia cu 3 copii
430 lei – familia cu 4 sau mai mulți copii

Ce documente sunt necesare

Cei interesați pot depune deja cereri în acest sens la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, termenul-limită fiind sfârșitul anului în curs.
Cerere (formular standard) Modelul de cerere pentru venitul minim de incluziune poate fi descărcat AICI
Declarație pe propria răspundere. Descărcați aici: Modelul de declarție pe propria răspundere pentru venitul minim de incluziune
Angajament de plată (pentru situațiile în care se pot constata drepturi acordate necuvenit)
Actul de identitate al solicitantului și al membrilor familiei
Adeverințe de venit pentru toate sursele de venit
Certificat de naștere pentru fiecare copil
Certificat de deces pentru oricare membru decedat al familiei
Dovada școlarizării pentru copiii cu vârsta între 3 – 16 ani
Alte documente specifice situației solicitantului și familiei acestuia (ex.: adopție, plasament, tutela/curatelă, soți sau soție declarați dispăruți, arestați preventive sau care execute pedepse privative de libertate etc.).

Cum se poate pierde venitul minim de incluziune

Beneficiarii trebuie să fie activi în căutarea unui loc de muncă şi să dovedească asta sau să presteze diferite activități în folosul comunităţii.
Dacă au copii, aceştia trebuie să meargă la școală. Nu pot primi ajutorul dacă li se oferă un loc de muncă sau un curs de formare și ei refuză.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei