Duminică, 07 Iunie 2026

VEȘTI BUNE PENTRU CONTRIBUABILI. Iată cine va fi scutit de plata impozitului pe venit

de Cuget Liber Vineri, 21 Aprilie 2017 320 < 1 min citire
VEȘTI BUNE PENTRU CONTRIBUABILI. Iată cine va fi scutit de plata impozitului pe venit
Ministerul Finanțelor Publice schimbă regulile de impozitare în România și propune un nou concept referitor la administrarea impozitului pe venit, prin globalizare anuală pentru fiecare gospodărie. Există însă și o serie de contribuabili care vor fi scutiți de la plata acestuia.
Astfel, potrivit documentului, venitul anual global (Vga) se determină la nivelul fiecărei gospodării și reprezintă suma veniturilor/câștigurilor nete/brute, după caz, obținute de către fiecare membru al gospodăriei din România, cu excepția veniturilor neimpozabile și a veniturile impozabile realizate de persoanele scutite.
Potrivit documentului emis de Ministerul Finanțelor, sunt scutiți de la plata impozitului pe venit următorii contribuabili:
1. persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat
2. persoanele fizice, pentru veniturile realizate din venituri din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1) - (3), ca urmare a desfășurării activității de creare de programe pentru calculator
3. persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1) - (3), ca urmare a desfășurării activității de cercetare-dezvoltare aplicativă și/sau de dezvoltare tehnologică
4. persoanele fizice, pentru veniturile realizate din exercitarea profesiei de medic, în condițiile în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și ministrului finațelor publice.
Taguri
Articolul anterior ATENTAT LA PARIS. ISIS A REVENDICAT ATACUL
Articolul următor COD GALBEN DE VÂNT PUTERNIC. TRAFIC ÎNCHIS pentru porturile de la Marea Neagră

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei