Duminică, 07 Iunie 2026

Vești bune pentru locuitorii din Cumpăna! Încep lucrările la malul surpat

de Carmen MOCANU Sâmbătă, 04 Aprilie 2020 649 1 min citire
Vești bune pentru locuitorii din Cumpăna! Încep lucrările la malul surpat
Reprezentanții administrației publice locale din comuna Cumpăna au anunțat că încep lucrările de reabilitare a malului surpat al Canalului Dunăre-Marea Neagră din zona acestei localități.
Decizia vine după ce, vineri, 3 aprilie, în prezența primarului comunei Cumpăna, Mariana Gâju, s-a semnat, la sediul Ministerului Transporturilor, fila de buget necesară continuării lucrărilor de reabilitare a malului stâng al Canalului Dunăre - Marea Neagră. Este vorba despre o primă tranșă a sumei necesare reabilitării, în valoare de 25 de milioane de lei din cele 50 de milioane de lei suma totală.
"Lucrările vor fi efectuate de către Administrația Canalelor Navigabile și vor fi demarate pe 6 aprilie 2020", a transmis primarul comunei Cumpăna Mariana Gâju.
La rândul lui, directorul ACN, Daniel Georgescu, confirmă primirea fondurilor, precum și semnarea ordinului de începere a lucrărilor la data menționată.
Pe această cale, în numele tuturor familiilor grav afectate de alunecările de teren, Administrația Publică Locală Cumpăna mulțumește tuturor factorilor, de la nivel local și național, pentru implicarea în rezolvarea acestei probleme. Edilul comunei, Mariana Gâju, afirmă că administrația locală din Cumpăna va supraveghea, îndeaproape, lucrările de reabilitare, pentru ca acestea să se finalizeze cât mai curând cu putință, iar cele opt familii afectate să se reîntoarcă, în siguranță, în căminul lor.
Taguri
Articolul anterior Francul e mai puternic cu 0,20% în confruntarea cu leul
Articolul următor Brotăcei, zonă "fierbinte" a Constanței! "La ora prânzului, toată lumea uită de starea de urgență!"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei