Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța (AJPIS) Constanța aduce vești așteptate de mii de familii. Plățile pentru alocația de stat, indemnizația pentru creșterea copilului, stimulentul de inserție, sprijinul lunar, indemnizația de acomodare și cea de sprijin pentru adopție au fost efectuate pentru beneficiarii care utilizează conturi bancare. Procesarea s-a încheiat fără întârzieri, astfel că instituția confirmă că sumele vor intra în conturile beneficiarilor pe 8 decembrie, dată la care băncile vor finaliza transferurile. Pe această cale, reprezentanții AJPIS Constanța reamintesc că persoanele care au întrebări legate de plăți, drepturi sociale sau situația dosarelor pot apela numărul de Call-center 021.9309, unde pot obține informații oficiale și actualizate. De asemenea, solicitările pot fi trimise și prin e-mail la adresa
[email protected], pentru cei care preferă comunicarea în format scris.
- Publicitate -