În ultimii ani, pescăriile de la malul mării s-au înmulțit văzând cu ochii. Toate se laudă că au pește proaspăt, din Marea Neagră, în condițiile în care pescarii locului de-abia reușesc să iasă pe mare o dată la câteva zile, din cauza vremii urâte și, de multe ori, se întorc cu bărcile goale.
- Publicitate -
În aceste condiții nici nu este de mirare că, atunci când sunt călcate de comisarii Protecției Consumatorilor, bucătăriile pescăriilor "mustesc" de pește vechi, iar mâncarea este servită chiar și la câteva zile de la preparare. Recent, Protecția Consumatorilor a închis o cherhana din Năvodari tocmai pentru că în meniu era mâncare expirată și pește stricat.
"În urma unei sesizări telefonice, prin care un consumator a reclamat faptul că după ce a consumat produse din pește la o cherhana din localitatea Năvodari a acuzat simptome similare unei posibile toxiinfecții alimentare, Direcția de Control și Supraveghere Piață, prin directorul general Paul Anghel a demarat o acțiune de control la unitatea de alimentație publică, prin Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Constanța", explică reprezentanții CJPC Constanța.
În urma controlului, în spațiul de depozitare au fost găsite 74 de kilograme de pește la care era modificată starea termică și pentru care nu s-au respectat condițiile de depozitare, materia primă care trebuia păstrată în stare refrigerată, fiind congelată. Materia primă nu era însoțită de elemente de identificare. În același spațiu de depozitare au fost găsite patru kilograme de preparate culinare pregătite în zilele anterioare având termenul de valabilitate depășit cu 24 de ore.
"Întreaga cantitate de materie primă și preparate culinare a fost retrasă definitiv din circuitul consumului uman și s-a aplicat o sancțiune contravențională de 20.000 lei. Ca măsură complementară, s-a dispus oprirea temporară a prestării de servicii în unitatea de alimentație publică până la remedierea deficiențelor", se mai precizează în comunicatul transmis de CJPC Constanța.
La rândul său, vicepreședintele ANPC, Răzvan Florescu atrage atenția consumatorilor să fie atenți de unde achiziționează produsele pe care vor să le consume. Respectarea condițiilor de depozitare, informațiile obligatorii ce trebuie înscrise pe produse sunt esențiale și trebuie respectate. "Măsurile de control și supraveghere a pieței vor continua, iar abaterile vor fi sancționate", a mai spus Răzvan Florescu.