VIDEO MAI: Peste 8.000 de polițiști vor fi la datorie, zilnic, în perioada Crăciunului

de Isabel Andreea ANDRIEȘ Joi, 23 Decembrie 2021 267
Peste 8.000 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, la sfârşitul acestei săptămâni, în sistem integrat, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI), pentru prevenirea, descurajarea şi combaterea faptelor antisociale.
Potrivit purtătorului de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, activităţile de prevenire a răspândirii şi limitare a infectării cu noul coronavirus vor fi desfăşurate împreună cu partenerii instituţionali.
Poliţiştii, în echipe mixte cu jandarmi, poliţişti locali, pompieri şi cu reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, vor fi angrenaţi în centre comerciale, pieţe, mijloace de transport în comun şi pe terase, pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară şi pentru a nu permite desfăşurarea unor activităţi care ar duce la creşterea numărului de infectări cu SARS-CoV-2.
"Peste 5.000 de poliţişti sunt de la structurile de ordine publică, peste 1.300 sunt poliţişti de la Rutieră, ceilalţi fiind de la celelalte structuri: Transporturi, Investigaţii criminale, Investigarea criminalităţii economice, luptători de la acţiuni speciale şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase", a declarat Monica Dajbog, la sediul MAI.

Potrivit Agerpres poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în trafic şi vor acţiona pentru prevenirea accidentelor.
"Pentru fluenţa traficului rutier, poliţiştii vor beneficia de sprijinul elicopterelor din cadrul Inspectoratului General al Aviaţiei, ce vor transmite date şi informaţii în timp real", a spus Dajbog.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei