Duminică, 07 Iunie 2026

Vine iarna în România, la început de aprilie: temperaturile scad cu până la 15 grade Celsius!

de Alina DRACOPOL Luni, 03 Aprilie 2023 609 1 min citire
Vine iarna în România, la început de aprilie: temperaturile scad cu până la 15 grade Celsius!
Furtuna Mathis ajunge şi în România şi vine cu un nou val de frig şi chiar ninsori. Vom avea diferenţe de temperatură de peste 10 grade Celsius în mai puţin de 24 de ore. Iris Răducanu, meteorolog ANM, a dezvăluit prognoza meteo pentru următoarele zile, în direct la Antena 3 CNN.
"La sud de ţara noastră evoluează un ciclon, denumit de meteorologi Mathis. Asociat acestui ciclon va fi un front atmosferic care va pătrunde în ţara noastră începând de luni şi va aduce precipitaţii, la început în sudul teritoriului, apoi acestea se vor extinde şi în restul ţării. Vorbim despre ploi în sud ce se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare pe parcursul nopţii, dar şi pe parcursul zilei de marţi, mai ales la munte, dar şi în zonele joase din jumătatea de nord a teritoriului. De asemenea, o masă de aer rece va cuprinde ţara noastră, iar dacă temperaturile, pe parcursul zilei de luni vor mai fi, în sud, apropiate de cele normale ale acestei perioade, vorbim de temperaturi cuprinse între 11 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi până la 17 grade în sudul teritoriului, pe parcursul zilei de marţi nu vom vorbi de temperaturi mai mari de 13-14 grade Celsius", a declarat Iris Răducanu, meteorolog ANM, citată de antena3.ro
Taguri
Articolul anterior Exerciţii militare cu muniţie reală, în Poligonul Babadag. Locuitorii din zonă, sfătuiţi să caute rute ocolitoare
Articolul următor Anunțul ministrului Marius Budăi despre scăderea pensiilor după recalculare: ”Vom rezolva inechitățile!”

Comentează știrea

Doar Ei
3 aprilie 2023
Doar ei

Normal! Doar este "incalzirea gloabelor occidentalo-suedezo-trestepte"!!!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei