Vreme în răcire, pe litoral

de Andreea PERHAIȚĂ Miercuri, 19 Septembrie 2012 354
Zilele acestea, toamna dă semne să se instaleze. Soarele este din ce în ce mai scump la vedere, iar temperaturile sunt în scădere. Astăzi, vom avea maxime de 24 de grade Celsius, dar de mâine valorile scad simțitor, ajungând vineri la 17-18 grade Celsius.

Vremea este destul de instabilă, iar cerul este variabil. Și vântul s-a mai întețit și bate dinspre nord-est. 
În restul țării, miercuri, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit pentru această dată, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 30 de grade. Pe parcursul zilei, cerul va fi variabil, cu unele înnorări și izolat ploi slabe în nordul țării, în special la munte, dar și în sud-est, iar vântul va sufla slab și moderat. 
Joi, în majoritatea zonelor, vremea se va răci accentuat, cerul va fi noros și va ploua pe arii extinse. Excepție vor face regiunile sud-estice, unde valorile termice vor fi peste cele normale ale datei, iar ploile vor începe din orele serii. Vor fi în special averse, izolat se vor cumula cantități de apă mai însemnate și vor fi posibile descărcări electrice.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei