Chiar dacă săptămâna aceasta se încheie vara calendaristică și începe toamna, vremea rămâne plăcută, însorită și călduroasă pe litoral. Meteorologii anunță temperaturi normale pentru această perioadă a anului și doar câțiva nori răzleți, care nu vor aduce cu ei și ploi.
- Publicitate -
Luni, 30 august, la Constanța, cerul este senin și vântul suflă moderat, dinspre nord. Maxima termică va atinge 28 grade Celsius. Peste noapte, va fi din nou senin și termometrele vor indica minimum 18 grade. Marți, se va mai răcori puțin, până pe la 26 de grade ziua, însă noaptea vor fi 19 grade. Miercuri, rămâne același regim termic, după care, de joi, 2 septembrie, vin ceva nori și temperaturile vor mai scădea ușor. Vor fi între 15 și 25 de grade, iar, vineri, între 16 și 23 de grade. Apoi, în weekend, ne vom bucura din nou de vreme însorită și valorile termice vor crește, astfel încât duminică, 5 septembrie, vor fi între 16 și 25 de grade Celsius.