Locuitorii din centrul municipiului Constanța vor rămâne fără apă potabilă timp de aproape o zi întreagă, începând din noaptea de joi, 9 octombrie, ora 22:00, până vineri seara, 10 octombrie, ora 18:00. Potrivit reprezentanților RAJA, măsura este necesară pentru realizarea unor lucrări de amploare în cadrul proiectului de modernizare a rețelei de alimentare cu apă din oraș. Intervențiile vizează cuplarea unei noi conducte cu diametrul de 250 mm la sistemul centralizat de alimentare, un pas important în modernizarea infrastructurii din zona centrală. Noul tronson va funcționa în paralel cu rețeaua existentă până la finalizarea transferului tuturor branșamentelor. Ulterior, vechea conductă va fi dezafectată.
- Publicitate -
Zonele afectate de oprirea apei includ perimetrul delimitat de străzile Călărași - I. Ghe. Duca - Avram Iancu - Prelungirea I. C. Brătianu - bulevardul Ferdinand - Mihai Viteazu - Traian - bulevardul Tomis - Călărași, inclusiv străzile adiacente și toate punctele termice aferente.
În paralel, în zonele Peninsulă - Piața Ovidiu și în perimetrul Mircea cel Bătrân - bulevardul Ferdinand - bulevardul Tomis (spre Piața Ovidiu), apa va fi furnizată cu presiune redusă, ceea ce poate afecta funcționarea instalațiilor interioare și a punctelor termice din acele cartiere.
Pentru realizarea lucrărilor, vor fi deschise șase puncte de intervenție în care vor acționa nouă echipe tehnice, dotate cu utilajele necesare.