Toate știrile despre rugby în ziarul Cuget Liber Online.

Rugby

Rugby, scris și rugbi (din cuvântul englez rugby, pronunție simplificată /'ragbi/), este un sport cu mingea, originar din Anglia. Numele jocului provine de la orașul englez omonim, locul unde s-au formalizat prima dată regulile acestui sport.
Mingea cu care se joacă rugby-ul este de formă ovală, motiv pentru care sportul mai este uneori numit "sportul cu balonul oval". Strămoșul rugbyului este "la soule", sport practicat pe scară largă în Franța, începând cu perioada Evului Mediu. Varianta originală a sa a fost inventată pe terenului principalului colegiu din orașul Rugby, situat în Anglia. 

Potrivit legendei, în cursul unui meci de fotbal (care nu trebuie însă confundat cu varianta actuală a sportului desemnat cu acest nume), jucat în anul 1823, William Webb Ellis, elev al acestui colegiu și viitor pastor, a luat în brațe balonul și l-a purtat în spatele liniei porții adverse, deși tradiția cerea ca punctele să fie înscrise cu piciorul. 
În realitate, originele rugbyului sunt ceva mai complexe. În acea perioadă, fiecare dintre colegiile britanice practicau un joc cu balonul derivat din "la soule". Fiecare colegiu avea propriile sale reguli, iar jocul cu piciorul și cu mâna erau destul de răspândite. Gestul lui William Webb Ellis, de a ține balonul în mâini, într-o fază a jocului în care așa ceva nu era permis, a făcut ca regulile colegiului din Rugby să evolueze progresiv.
2533 articole cu tagul "rugby". Ultima știre adaugata : Luni, 01 Iunie 2026.

frr
Stire din Sport : Rugby, FRR / Programul din Play-Off și Play-Out al Diviziei Naționale de Seniori
Cuget Liber -
29 August 2013
Divizia Nationala de Seniori si-a incheiat sezonul regulat si se pregateste pentru prima faza a Play-Off-ului unde participa primele patru echipe clasate, respectiv Play-Out-ului, echipele de pe locurile 5-8.Citește mai ...
frr
Stire din Sport : Rugby, FRR / Nicolae Ungureanu și experiența africană la Rugby Show
Cuget Liber -
28 August 2013
Editia de maine a emisiunii Rugby Show il are drept principal protagonist pe Nicolae Ungureanu, cel care va prezenta telespectatorilor o impresionanta colectie foto realizata cu ocazia experientei sale in Zambia.Nicolae ...
frr
Stire din Sport : Rugby, FRR / Enisei – VVA Monino 22-10 în Rusia
Cuget Liber -
28 August 2013
Echipa antrenorului roman George Sava, Enisei Krasnoyarsk, s-a impus intr-un meci din campionatul Rusiei cu scorul de 22-10, in fata uneia dintre principalele pretendente la calificarea in semifinalele competitiei, VVA M ...
frr
Stire din Sport : Rugby, FRR / LEXICON: Apărători, atacanți, treisferturi și înaintași
Cuget Liber -
28 August 2013
Sport complex – eu il socotesc a fi "decatlonul sporturilor de echipa" -, rugby-ul este privit deseori, de aceia care nu-l cunosc foarte bine, prin comparatie cu fotbalul.Din acest motiv, apar uneori confuzii, come ...
frr
Stire din Sport : Rugby, FRR / Cupa Bledisloe rămâne în Noua Zeelandă!
Cuget Liber -
27 August 2013
Noua Zeelanda a castigat si cel de-al doilea test impotriva Australiei, All Blacks invingandu-i pe Wallabies, 27-16 (15-6), pe Westpac Stadium, la Wellington. Drept urmare, Cupa Lordului Bledisloe va ramane, pentru inca ...
Cuget Liber -
27 August 2013
Etapa a XVIII-a a SuperLigii CEC Bank le-a adus fata in fata pe Steaua si CSM Stiinta Baia Mare. Un meci disputat la sfarsitul caruia, echipa gazda a reusit victoria cu 16-11. In urma acestui rezultat, ros-albastrii au t ...
frr
Stire din Sport : Rugby, FRR / Câmpia Turzii, învingătoare la Memorialul Alexandru Palosanu
Cuget Liber -
27 August 2013
Pe 25 august, la Cluj, in Parcul Sportiv Dr. Iuliu Hatieganu a avut loc a V-a editie a Memorialului Alexandru Palosanu, organizat de catre Comitetul Regional Transilvania, AJR Cluj si CS Universitatea Cluj.Au participat ...
frr
Stire din Sport : Rugby, FRR / S-a încheiat sezonul regulat în Divizia Națională de Seniori
Cuget Liber -
26 August 2013
In ultima etapa a sezonului regulat din Divizia Nationala Seniori, liga a doua a Romaniei, gazdele au obtinut trei succese, singura victorie a oaspetilor fiind reusita de Poli Agro Iasi in disputa de la Suceava.Stejarul ...
frr
Stire din Sport : Rugby, FRR / Canada s-a calificat la Cupa Mondială din 2015
Cuget Liber -
26 August 2013
Dupa ce saptamana trecuta s-a impus la Charleston cu 27-9, Canada a castigat si partida revansa disputata la Toronto in fata Statelor Unite, dubla mansa contand pentru calificarile la Cupa Mondiala din 2015.Avand un avan ...
frr
Stire din Sport : Rugby, FRR / Golden Lions au făcut spectacol la Pretoria
Cuget Liber -
26 August 2013
Etapa a treia din Currie Cup a fost una a oaspetiolor, toate cele trei partide terminandu-se cu infrangeri ale echipelor ce au evoluat pe propriul teren.Golden Lions a surprins prin victoria la scor obtinuta la Pretoria, ...
26 August 2013
Formația RCJ Constanța a înregistrat încă o înfrângere zdrobitoare în play-off, sâmbătă, cu RCM UV Timișoara, într-un meci jucat pe stadionul "Mihail Naca". Elevii lui Virgil Năstase și Marian Dumitru au pierdut cu 6-45, ...
frr
Stire din Sport : Rugby, FRR / Steaua a învins Baia Mare și a urcat pe poziția secundă în Play-Off
Cuget Liber -
24 August 2013
Pe stadionul din complexul Ghencea, Steaua Bucuresti si Stiinta Baia Mare s-au intalnit intr-o disputa care poate decide soarta pozitiei secunde in clasamentul Play-Off-ului SuperLigii CEC Bank.Partida a inceput intr-o n ...
frr
Stire din Sport : Rugby, FRR / All Blacks s-au impus în fața Wallabies și au păstrat Bledisloe Cup
Cuget Liber -
24 August 2013
Dupa ce in prima etapa din The Rugby Championship, All Blacks s-au impus la Sydney in fata Wallabies, performanta a fost repetata si la Wellington, Noua Zeelanda pastrand trofeul Bledisloe Cup.Chiar daca de aceasta data ...
frr
Stire din Sport : Rugby, FRR / Renaud van Neel arbitrează
Cuget Liber -
24 August 2013
Jucatorul Farului Constanta, Renaud van Neel, sanctionat cu suspendare zece etape de catre Comisia de Disciplina si Fair-Play a Federatiei Romane de Rugby, si-a inceput "cariera" de arbitru.Intrucat regulamentele FRR sti ...
frr
Stire din Sport : Rugby, FRR / Clujul izbuteste o noua victorie cu Dinamo
Cuget Liber -
24 August 2013
Intr-o partida cu sapte cartonase galbene si doua rosii, elevii lui Bogdan Cantor au trecut de alb-rosii chiar pe Cluj Arena.Mazare a bifat primele puncte dupa ce a trimis printre bete o lovitura de pedeapsa. Minute bune ...
frr
Stire din Sport : Rugby, FRR / În The Rugby Championship urmează runda partidelor revanșă
Cuget Liber -
24 August 2013
Noua Zeelanda-Australia si Argentina-Africa de Sud sunt partidele programate sa se dispute sambata in cea de-a doua etapa din The Rugby Championship.Pe Westpac Stadium din Wellington, All Blacks se vor afla fata in fata ...
frr
Stire din Sport : Rugby, FRR / Destinul tragic a lui Joost van der Westhuizen, o legendă Springboks
Cuget Liber -
24 August 2013
In 1995 a cucerit titlul mondial, iar in 2003, la retragerea de pe terenul incadrat de buturi, era cel mai selectionat Sprigboks din istorie, adunand 89 de selectii in nationala Africii de Sud, pentru care marcase un num ...
frr
Stire din Sport : Rugby, FRR / Steaua încearcă să reediteze succesul din sezonul regulat în fața Zimbrilor
Cuget Liber -
24 August 2013
Sambata pe stadionul din complexul Ghencea, Steaua Bucuresti si Stiinta Baia Mare se vor afla fata in fata pentru a patra oara in aceasta editie a SuperLigii CEC Bank.In momentul de fata in clasamentul Play-Off-ului baim ...
24 August 2013
Formația RCJ Constanța a înregistrat încă o înfrângere zdrobitoare în play-off, sâmbătă, în returul cu RCM UV Timișoara, într-un meci jucat pe stadionul "Mihail Naca".Elevii lui Virgil Năstase și Marian Dumitru au pierdu ...
24 August 2013
Formația constănțeană RCJ se pregătește să primească vizita cam-pioanei en-titre, RCM UV Timișoara, sâmbătă, de la ora 18.00 (în direct pe TVR 3), pe stadionul "Mihail Naca", partidă ce va marca primul meci din returul p ...
frr
Stire din Sport : Rugby, FRR. Will Welch rămâne căpitanul lui Newcastle Falcons și în Aviva Premiership
Cuget Liber -
23 August 2013
Newcastle Falcons, echipa la care a evoluat si celebrul Jonny Wilkinson intre 1997 si 2009, a revenit dupa un an de absenta in Aviva Premiership dupa ce sezonul trecut s-a impus in liga secunda din Anglia.O contributie i ...
frr
Stire din Sport : Rugby, FRR. Sportivii de la U19 se pregătesc intens pentru Campionatul European
Cuget Liber -
23 August 2013
Douazeci si opt de tineri sportivi s-au reunit la Snagov in perioada 10-23 august pentru un stagiu de pregatire. Rugbystii categoriei U19 au petrecut doua saptamani impreuna pentru a-si perfectiona atacul, tematica ...
frr
Stire din Sport : Academia de Rugby ajunge la Constanța în octombrie
23 August 2013
Ambițiosul proiect demarat de Federația Română de Rugby, "Academia de Rugby", în care se predau proceduri teoretico-practice de înaltă performanță adresată sportivilor, antrenorilor și arbitrilor, va demara cu ediția 201 ...
frr
Stire din Sport : RUGBY,FRR. Rugbyul se învață și în vacanță
Cuget Liber -
21 August 2013
Taberele scolare s-au dovedit a fi contextul propice pentru a familiariza copiii cu sportul cu balonul oval. Federatia Romana de Rugby impreuna cu DJTS Constanta a initiat un program de promovare a rugbyului printre part ...
frr
Stire din Sport : RUGBY, FRR. Încep înscrierile pentru cea de a zecea ediție a Academiei de Rugby
Cuget Liber -
21 August 2013
Unul dintre cele mai ambitioase proiecte pe termen lung ale Federatiei Romane de Rugby implineste un deceniu. Academia de Rugby, o initiativa de pregatire teoretico-practica de inalta performanta adresata sportivilo ...
21 August 2013
Federația Română de Rugby și Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Constanța au inițiat un program de promovare a rugby-ului printre participanții taberelor școlare de pe litoral. Astfel, copiii care s-au aflat ...
Stire din Sport : Număr record de participanți la Cupa Președintelui
20 August 2013
Cupa Președintelui la rugby se anunță a fi cel mai tare turneu de copii și juniori organizat vreodată în Dobrogea. La eveniment, programat în zilele de 28 și 29 septembrie, pe stadionul "Constructorul-Cleopatra", sunt aș ...
19 August 2013
Rugbiștii de la RCJ Constanța nu și-au revenit încă din impasul în care au intrat. Sâmbătă, "marinarii" au pierdut din nou în fața Științei Baia Mare, echipă pe care nu au reușit să o învingă în niciuna din cele trei înt ...
Stire din Sport : Rugby / RCJ Constanța, înfrângere cu Știința Baia Mare în play-off
14 August 2013
Formația constănțeană RCJ a suferit o înfrângere în fața Științei Baia Mare, scor 18-29 (15-12), ieri, în deplasare, pe stadionul "Lascăr Ghineț", într-un meci din etapa a III-a a fazei play-off a SuperLigii.Gazdele și-a ...
12 August 2013
Schimbarea antrenorilor Mircea Paraschiv și Dan Badea nu a adus, încă, un suflu nou la RCJ Constanța. Cu o nouă formulă pe banca tehnică, în prezența lui Virgil Năstase și a secundului său Marian Dumitru, constănțenii au ...
Pagina a fost generata in 0.0873 secunde