Sindicatele se întâlnesc, marți, la Parlament cu membrii Guvernului și cu reprezentanții partidelor politice

418
Reprezentanții sindicatelor au anunțat, în urmă cu puțin timp, că se vor întâlni, marți, la Palatul Parlamentului, cu membrii Guvernului Boc și cu liderii partidelor politice pentru a discuta despre măsurile stabilite în urma negocierilor cu delegația FMI.
Traian Băsescu i-a invitat, în această dimineață, la Palatul Cotroceni, pe liderii sindicali, după ce președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, a declarat, vineri, că cinci mari confederații sindicale au format un comitet de criză și au hotărât să îi solicite șefului statului o întâlnire "în regim de urgență", înainte ca Guvernul să definitiveze scrisoarea către FMI.
La discuții au participat liderii celor cinci centrale sindicale: Confederația Națională Sindicală "Cartel Alfa", Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România – Frăția, Confederația Sindicatelor Democratice din România, Blocul Național Sindical, Confederația Națională Sindicală Meridian.
Discuțiile au avut loc cu ușile închise, iar liderii sindicali nu au făcut declarații înainte de întâlnire.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.654 secunde