Destin tragic pentru un tânăr de 21 de ani

Concurs A fugit de o răfuială între interlopi și a sfârșit într-un accident teribil

2268

Articole de la același autor

Un tânăr și-a pierdut viața, într-un accident rutier petrecut, sâmbătă, în localitatea 23 August. Cosmin Niță tocmai fusese implicat într-un scandal dintr-un bar
din Mangalia, izbucnit între două grupuri de persoane, scandal în timpul căruia au fost trase cinci focuri cu un pistol de gaze.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, subinspector Radu Croitoru, a declarat că polițiștii din Mangalia au fost sesizați prin Serviciul Național Unic de Urgență 112 că în incinta unui local are loc un scandal.
Din primele cercetări, ei au stabilit că cearta a izbucnit spontan între două grupuri de tineri, din Mangalia cu vârste cuprinse între 20 și 31 de ani.
La un moment dat, pe fondul consumului de alcool, unul dintre bărbați a scos un cuțit cu care a amenințat în direcția mesei la care se afla un alt grup de persoane.
Unul dintre tineri, Cosmin Niță, a încercat să îl liniștească, dar a fost lovit cu o scrumieră în cap.
Nervos, la un moment dat, un alt individ, Marian Bulgaru, a părăsit barul și a revenit cu un pistol cu gaze cu care a tras cinci focuri, fără a răni vreo persoană.
Ulterior, el i-a dat cheile de la mașină lui Cosmin Niță, care a plecat la volanului unui BMW, proprietatea unui bărbat din loca-litatea Dobrici din Bulgaria.
Cosmin Niță de 21 de ani a plecat cu mașina, dar în zona localității
23 August a făcut o depășire neregulamentară și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, marca Daewoo Matiz, condus de Ion S. de 49 de ani, din localitatea 23 August, care circula în același sens.
În urma impactului și din cauza vitezei excesive, autoturismul marca BMW a derapat, s-a lovit de un stâlp de iluminat, iar tânărul de 21 de ani a murit pe loc.
În urma accidentului de circulație, în zonă a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică, iar circulația pe DN39, între Constanța și Mangalia, a fost îngreunată timp de două ore.
Polițiștii precizează că tânărul care se afla la volanul BMW-ului, nu a fost urmărit în trafic de niciun alt autoturism, dar în torpedoul autoturismului BMW, implicat în acest accident, au fost găsite patru cartușe din metal galben și un spray iritant lacrimogen.
În timpul conflictului din Mangalia, ușa de acces în bar a fost spartă și au fost provocate distrugeri.
În prezent, Marian Bulgaru este cercetat în stare de reținere pentru comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, ultraj contra bunelor moravuri și distrugere.
Celelalte persoane implicate în scandal sunt cercetate în stare de libertate pentru comiterea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și distrugere.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7458 secunde