Kosovo:

Acord între KFOR și reprezentanți sârbi, respins de Pristina

1141
Acord între KFOR și reprezentanți sârbi, respins de Pristina - kfor-1312469937.jpg
Misiunea NATO din Kosovo (KFOR) a ajuns miercuri seară la un acord cu reprezentanți sârbi în baza căruia KFOR își va menține cel puțin până la jumătatea lunii septembrie controlul asupra a două posturi de frontieră din nordul Kosovo aflate la originea crizei actuale, relatează Agerpres.

Acest acord a fost respins de Pristina, care consideră că nu ținea seama de "obiectivul său principal" de a desfășura în teren polițiști și vameși sub autorita-tea sa. Tocmai o astfel de desfă-șurare a provocat pe 25 iulie actuala criză.

"Sistemul actual de control (de către KFOR) va rămâne neschimbat până la jumătatea lunii septembrie" la posturile de frontieră Jarinje și Brnjak, din nordul Kosovo, la frontiera cu Serbia, a indicat KFOR într-un comunicat, precizând că acest termen ar putea fi prelungit în timp, dacă va fi necesar, și că misiunea KFOR își va menține comanda-mentul și controlul la cele două posturi de frontieră.

Acordul a fost încheiat între comandantul KFOR, Ehrard Buhler, și doi reprezentanți sârbi: Goran Bogdanovic, ministru în problema Kosovo, și Borko Stefanovic, negociatorul șef pentru dialogul dintre Belgrad și Pristina.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3506 secunde