Activiștii ecologiști au stropit cu supă tabloul semnat de Claude Monet

178
Activiștii ecologiști au stropit cu supă tabloul semnat de Claude Monet - tablou-claude-monet-vandalizat-1707668934.jpg
Un nou act de vandalism a avut loc în Franța. Activiștii francezi pentru climă au stropit din nou cu supă o operă de artă importantă pentru Franța. De data aceasta, ținta lor a fost un tablou semnat de Claude Monet, relatează Agerpres.


Acest nou act de vandalism vine la aproximativ două săptămâni, după ce tabloul Mona Lisa al lui Leonardo da Vinci a fost vandalizat într-un mod asemănător.


Atunci, administratorii muzeului au activat o celulă de criză, sala fiind evacuată.


Lucrarea „Le Printemps”, vandalizată de activiștii pentru climă


Lucrarea „Le Printemps”, semnată de Claude Monet, aflată în Musée des Beaux-Arts din Lyon, a fost vandalizată de două activiste de la Riposte alimentaire, care au aruncat cu supă.


În presa franceză, administratorii muzeului au confirmat incidentul. Ulterior, cele două femei au fost reținute.
Ministrul Culturii, Rachida Dati, a declarat că nu poate să înțeleagă cum un astfel de act ar promova „cauza pe care pretindeți că o serviți”.


Musée des Beaux-Arts a anunţat că va depune plângere pentru vandalism, potrivit ziarului Le Parisien.
Chiar dacă pictura semnată de celebrul Claude Monet este protejată de un geam de sticlă, starea acesteia va fi verificată.


„Riposte alimentaire” este un grup apărut din mișcarea franceză „Derniere Renovation”. Acțiunile sale vizează schimbarea radicală a societății la nivel climatic și social.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2377 secunde