Alte sute de zboruri anulate pe aeroportul din Frankfurt

273
Alte sute de zboruri anulate pe aeroportul din Frankfurt - aeroport-1705578521.jpg

Articole de la același autor

Sute de zboruri au fost anulate joi pe Aeroportul Internaţional din Frankfurt, la o zi după ce o furtună de iarnă a condus la suspendarea, pentru scurt timp, a decolărilor şi aterizărilor, informează DPA.

Peste 300 dintre cele aproximativ o mie de zboruri programate pentru joi pe aeroportul din Frankfurt au fost anulate, a declarat pentru DPA, joi dimineaţă, o purtătoare de cuvânt a Fraport, compania care operează aeroportul.

Zborurile decolează şi aterizează pe aeroport, însă traficul aerian era încă în curs de restabilire după o furtună care a adus polei, ploaie îngheţată şi zăpadă în mare parte din vestul şi sudul Germaniei.

Nu era clar deocamdată dacă alte zboruri ar putea fi anulate pe parcursul zilei de joi.

Purtătoarea de cuvânt a aeroportului a îndemnat pasagerii să verifice starea zborurilor lor online înainte de a se deplasa la aeroport.

Aeroportul Internaţional din Frankfurt este cel mai mare şi mai important hub aviatic din Germania şi printre cele mai aglomerate aeroporturi din Europa. 




sursa foto: Agerpres/Reuters


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6568 secunde