Americanii comemorează nouă ani de la atentatele din 11 septembrie

333
Americanii comemorează nouă ani de la atentatele din 11 septembrie - 8f5a6c45c261b11b7ae4c829ab7c24f4.jpg
Președintele american, Barack Obama, va comemora împlinirea a nouă ani de la atentatele din 11 septembrie la Pentagon, în timp ce vicepreședintele Joe Biden va merge la New York, în zona unde se aflau turnurile World Trade Center, potrivit unui anunț lansat Casa Albă, citat de Mediafax.
De asemenea, surse oficiale au mai anunțat că Prima Doamnă, Michelle Obama, și fosta Primă Doamnă, Laura Bush, vor merge sâmbătă la locul unde s-a prăbușit, la 11 septembrie 2001, în Pennsylvania (est) un avion de linie deturnat de teroriști.
Memorialul ridicat în fața Pentagonului, sediul Departamentului Apărării, este singurul monument terminat dedicat victimelor atentatelor de la 11 septembrie, în timp ce altele sunt în construcție la New York și în Pennsylvania. Primarul New-York-ului, Michael Bloomberg, cu ocazia unei conferințe de presă, a asigurat că reconstrucția acestei zone se desfășoară într-un ritm accelerat. Autoritățile newyorkeze au mai informat că locul unde se înălțau cele două turnuri gemene ale World Trade Center va fi de nerecunoscut până în 2014, aici urmând să se realizeze patru zgârie-nori, o gară feroviară și una rutieră, potrivit Agerpres.
Un număr de 2.993 de persoane au murit în atentate, dintre care 2.752 la New York, când patru avioane de linie au fost deturnate, două către turnurile gemene ale World Trade Center care s-au prăbușit, unul către o aripă a Pentagonului, în timp ce al patrulea, ce urmărea o țintă necunoscută din Washington, s-a prăbușit în Pennsylvania.
În urma atentatelor, președintele din perioada respectivă, George W. Bush, a decis să declanșeze un "război împotriva terorismului" în Afganistan și apoi în Irak, două conflicte pe care Obama le-a moștenit.
Cei cinci bărbați acuzați că au organizat atentatele de la 11 septembrie din Statele Unite, în urmă cu nouă ani, sunt blocați într-o gaură neagră judiciară în care ar putea rămâne pentru mult timp de acum înainte, la aproape doi ani de la alegerea președintelui american Barack Obama.
Cei cinci, printre care Khalid Sheikh Mohammed, creierul autoproclamat al atentatelor, pe care Statele Unite îl dețin de opt ani, nu sunt în prezent trimiși în fața niciunei jurisdicții. Tribunalul militar de excepție de la baza Guantanamo sau tribunalul federal din Statele Unite? Întrebarea nu a fost încă tranșată de administrația Obama, care anunțase mai întâi în noiembrie un proces în fața unui tribunal de drept comun în centrul orașului New York.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8373 secunde