Angela Merkel: "Ne confruntăm cu cea mai mare provocare de după război"

143
Angela Merkel:

Articole recomandate

Lupta împotriva noului coronavirus este cea mai mare provocare pe care a cunoscut-o Germania după Al Doilea Război Mondial, a declarat, miercuri, Angela Merkel, într-un mesaj televizat către națiune, o premieră pentru șefa executivului german aflată la al patrulea mandat, gest la care ea nu a recurs nici măcar în timpul crizei financiare din 2008-2009, transmite agenția AFP, consultată de Agerpres.

"De la Reunificarea germană, nu, de la Al Doilea Război Mondial, nu a mai existat pentru țara noastră o provocare ce să depindă atât de mult de solidaritatea noastră comună", a subliniat Angela Merkel. "Cred cu fermitate că vom reuși în această sarcină dacă toți cetățenii o vor considera cu adevărat sarcina lor", și-a atenționat ea concetățenii.

Un apel venit în timp ce numeroși cetățeni germani, mai ales din rândul tinerilor, tratează cu lejeritate consemnele date de autorități pentru limitarea contactelor sociale astfel încât să nu se răspândească și mai mult epidemia de coronavirus.

Merkel a amintit în mesajul său măsurile impuse în Germania și în Europa, unde libertatea de circulație a fost restrânsă pentru a se încerca stoparea pandemiei.

"Pentru cineva ca mine, pentru care libertatea de a călători și de circulație a fost un drept câștigat cu greu, asemenea restricții nu pot fi justificate decât de o necesitate absolută", a explicat Angela Merkel, ea fiind originară din fosta Germanie comunistă. "Într-o democrație, ele nu ar trebui să fie vreodată decise cu ușurință și numai dacă sunt temporare. Dar restricțiile sunt în acest moment indispensabile pentru a salva vieți", a insistat șefa guvernului de la Berlin.

Ea a lansat, așadar, un apel la respectarea regulilor de distanțare socială în Germania, unde însă măsuri ferme de izolare a cetățenilor nu au fost deocamdată decise de autorități, spre deosebire de Italia, Spania sau Franța.

"Fără strângeri de mână, spălatul riguros al mâinilor și păstrarea unei distanțe de cel puțin un metru și jumătate de persoana următoare și, dacă este posibil, practic niciun contact cu persoanele foarte în vârstă, întrucât ele sunt expuse în mod deosebit", a amintit Angela Merkel câteva măsuri pe care fiecare ar trebui să le respecte pentru a putea combate această pandemie.

"Nu degeaba experții spun că bunicii și nepoții nu trebuie să se întâlnească în această perioadă", a insistat ea, sugerând ca, pentru a-i proteja pe vârstnici, contactul cu aceștia să fie menținut prin "apeluri telefonice, e-mailuri și eventual scriind din nou scrisori", a insistat ea. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.6657 secunde