António Guterres și-a început mandatul ca secretar general al ONU cu un apel pentru pace

58
António Guterres și-a început mandatul ca secretar general al ONU cu un apel pentru pace - antnioguterres-1483258161.jpg

Articole recomandate

Noul secretar general al ONU, António Guterres, și-a început duminică mandatul în fruntea organizației internaționale cu un apel pentru pace în lume, transmite Agerpres.ro.


"Azi, de Anul Nou, cer tuturor să urmărim același scop: să facem din pace prioritatea noastră", a declarat Guterres, în primul său mesaj ca șef al ONU.

Fără a menționa niciun conflict în mod aparte, diplomatul portughez a pledat pentru o încetare a focului pe "câmpurile de luptă" pentru a trece la negocieri menite a conduce la "soluții politice".

"Pacea trebuie să fie obiectivul și ghidul nostru", a spus Guterres, într-un mesaj video înregistrat în engleză, franceză, spaniolă și portugheză.

Noul secretar general al ONU a întrebat ce poate face comunitatea internațională pentru a ajuta milioanele de oameni care trăiesc "prinși în războaie care nu par a avea sfârșit".

"Din aceste războaie nimeni nu iese învingător, toți pierd", a deplâns Guterres, care a denunțat în mod special impactul asupra populației civile.

"Să facem din 2017 un an al păcii", a conchis, în prima zi a mandatului său de secretar general al ONU, Antonio Guterres.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.1594 secunde