Atac armat într-un club din Istanbul în noaptea de Anul Nou. 39 de morți și 69 de răniți

140
Atac armat într-un club din Istanbul în noaptea de Anul Nou. 39 de morți și 69 de răniți - 16123119320405istanbulnightcluba-1483257386.jpg

Articole recomandate

Atacul comis în clubul de noapte din Istanbul, în timpul celebrării trecerii în noul an, a făcut 39 de morți, dintre care 16 străini, iar autorul său este căutat încă, a indicat, duminică dimineața, ministrul turc de interne, Süleyman Soylu, citat de AFP, potrivit Agerpres.


Potrivit canalului NTV, citat de AFP, mai multe persoane s-au aruncat în Bosfor pentru a scăpa de gloanțele trase de un agresor deghizat în Moș Crăciun.

21 dintre persoanele ucise au fost deja identificate, printre acestea figurând 16 străini și cinci turci.

Potrivit primelor declarații ale guvernatorului orașului, Vasip Sahin, citat de agențiile internaționale de presă, atacatorul a împușcat un ofițer de poliție și un civil înainte de a intra în clubul Reina, din cartierul Ortakoy din Istanbul, la ora 1,15 duminică (22,15 GMT sâmbătă), și a deschide focul la întâmplare asupra clienților din incintă.


AFP notează că atacul asupra emblematicului club de noapte Reina, din partea europeană a Istanbului, a survenit pe fondul mai multor atentate care au zguduit Turcia. Clubul vizat este situat la câteva sute de metri de locul unde avea loc sărbătorirea oficială a Anului Nou, pe malul Bosforului.

Martorii au povestit că au auzit atacatorii strigând ceva în arabă, potrivit agenției de presă Dogan, care precizează că între 700 și 800 de persoane erau în clubul de noapte la momentul atacului.


"Un terorist cu o armă care avea țeavă lungă... a dus la capăt în mod brutal și sălbatic acest atac, după ce a deschis focul spre persoane care erau aici pur și simplu pentru a sărbători Anul Nou", a declarat guvernatorul Sahin, aflat la fața locului, potrivit News.ro.

Martorii suțin că atacatorul avea mai multe arme cu țeavă lungă și aproximativ 50-60 de ambulanțe au intervenit la locul tragediei.

"Atacatorul criminal a intrat în clădire cu un Kalașnikov. Seviciile secrete americane au avertizat în urmă cu o săptămână cu privire la un asemenea incident și măsuri de securitate au fost luate pentru a evita un atac, inclusiv pe faleză. Și uitați ce s-a întâmplat", a declarat Mehmet Kocarslan.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8775 secunde