Marea Britanie / O nouă grevă a lucrătorilor feroviari și perturbări ale traficului aerian

74
Marea Britanie / O nouă grevă a lucrătorilor feroviari și perturbări ale traficului aerian - uyk-1483209706.jpg
O nouă grevă a angajaților companiei feroviare Southern Railways va afecta 300.000 de persoane care folosesc trenurile pentru a ajunge din sudul Angliei către Londra, iar ceața deasă a cauzat anularea a zeci de zboruri dinspre și către capitala britanică, transmite sâmbătă Agerpres.ro.


La apelul sindicatului Aslef a fost declanșată o grevă a conductorilor de tren de la Southern Railways, ceea ce a determinat anularea tuturor curselor feroviare ale acestei companii.

Conflictul de muncă a fost provocat de un proiect de reformă inițiat de conducerea companiei Southern Railways, care prevede că securitatea trenurilor va fi asigurată doar de conductorii de trenuri, în timp ce până acum acest lucru era făcut și de un al doilea angajat, însărcinat cu închiderea ușilor vagoanelor.

Pe de altă parte, la aeroportul Heathrow, din vestul Londrei, ''au fost anulate inițial 40 de zboruri din cauza ceții'', ulterior fiind anulate alte 140 de zboruri, potrivit unui purtător de cuvânt al aeroportului.

De asemenea, și pe aeroportul Gatwick (sudul Londrei) ceața a dus la anularea mai multor zboruri și la întârzieri la decolarea și aterizarea avioanelor.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0577 secunde