Anul acesta se poartă betoane pe spațiul verde din Tăbăcărie

1201

Articole de la același autor

Parcă am fi în țara nimănui. Care cum se trezește își construiește o vilă, un hotel și nu oriunde, ci pe spațiul verde, că așa se obișnuiește la Constanța.
Exact pe malul lacului se ridică o construcție impresionantă din beton. Nu știm a cui este, nu știm câte nivele va avea și nici cine este proprietarul.

Vizavi de hotel Parc, mai exact în spatele Bowling-ulului din Satul de Vacanță, alte patru construcții și-au făcut apariția într-un timp foarte scurt, chiar pe spațiul verde. Radu Damian, inspector în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții Constanța, ne-a spus că spațiile pe care se construiește sunt proprietate personală a celor care toarnă betoane în zonă.
Pe spațiul verde din parc se ridică acum trei imobile, dintre care unul are recepția făcută, un altul aparține lui Florin Munteanu, iar altul unui "domn Butnaru". Pe 24 martie, construcția nu era însoțită de niciun panou informativ, însă inspectorii de la Inspectoratul de Stat în Construcții ne-au contrazis, spunând că pancarta era pe gard.
Pe partea opusă lacului, vizavi de Palatul Copiilor Constanța, tot pe spațiul verde se amenajează pista pentru role, skateri și bicicliști.

În timpul verificărilor muncitorii fugeau de pe șantier
Construcția fără pancartă are autorizație pentru parter+etaj+ mansardă, așa cum ne-au spus cei de la Disciplina în Construcții. În prezent, muncitorii au ridicat și al doilea etaj, iar schelele se înalță, nu se știe pentru câte alte nivele.
Inspectorii s-au deplasat în zonă și au oprit lucrările: "Întrucât nu au prezentat autorizația de construcție, lucrările au fost oprite. Când am ajuns la construcție toți muncitorii au dat bir cu fugiții", relatează Radu Damian.
Doar cei de la Inspectorat au reușit să afle proprietarul construcției. Imobilul este al societății Myt Dan Impex SRL, asociat fiind Gheorghe Pufleanu. Myt Dan Impex este și beneficiar și executant al lucrării.

Va fi sesizat Parchetul
După ce a așteptat mai bine de două săptămâni să primească documentele care să ateste că beneficiarii au autorizație de construcție și pentru al doilea etaj, Inspectoratul de Stat în Construcții amenință că va trimite către Primăria Constanța și Parchet o dispoziție prin care-i sesizează asupra construcției de pe malul lacului Tăbăcăriei.
Nicio altă autoritate nu s-a sesizat și nu a făcut vreun control pentru a verifica legalitatea construcțiilor de pe spațiul verde.
Cu avize, fără avize o altă construcție de pe spațiul verde nu va mai fi dărâmată niciodată.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6587 secunde