Apar noi tensiuni în relațiile NATO – Rusia

442
Apar noi tensiuni în relațiile NATO – Rusia - rogozin-1317648300.jpg
Noi tensiuni în relațiile NATO – Rusia. Consiliul Rusia-NATO nu respectă principiul egalității și nu își îndeplinește funcțiile, a reclamat astăzi ambasadorul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, citat de Interfax.



În opinia acestuia, forumul a fost creat "ca o compensare" pentru Rusia din partea Occidentului după "saltul măreț al NATO înspre est". La început, se avea în vedere ca statele membre ale Alianței Nord-Atlantice să aibă un dialog individual cu Rusia. La ora actuală însă, din Consiliu lipsește principiul egalității între părți, de aceea structura nu își poate îndeplini obligațiile, a explicat Rogozin.

"Eu am apărut la Bruxelles la sfârșitul lunii ianuarie 2008 și imediat am observat că nu există nicio egalitate la discuții, cum se presupunea la început. Aceasta lipsește și acum. NATO adoptă deciziile în interior, iar ulterior ambasadorii statelor la Alianță îmi aduc la cunoștință hotărârile deja luate", a afirmat diplomatul rus.

Dmitri Rogozin a mai spus că, în ciuda declarațiilor potrivit cărora Consiliul Rusia-NATO trebuie să funcționeze indiferent de conjunctura politică, părțile continuă să evite discutarea problemelor dificile

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 03 Octombrie 2011
Stire din Actual : Chupacabra atacă din nou!
Pagina a fost generata in 0.1937 secunde