Bilanțul uraganului Sandy. Un milion de persoane lipsite de hrană!

252
Bilanțul uraganului Sandy. Un milion de persoane lipsite de hrană! - uraganulsandy-1351930183.jpg
Un milion de persoane sunt amenințate de lipsa de hrană în Haiti, după trecerea uraganului Sandy, a semnalat AFP, citată de Agerpres.


Este greu de format o idee exactă despre pierderile cauzate, însă Sandy, care a lăsat în urmă peste 50 de morți în această țară, a distrus parțial sau complet casele a circa 20.000 de persoane, a explicat Johan Peleman, din cadrul Biroului pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), pe site-ul Națiunilor Unite. 


Partea de nord a țării, afectată anul acesta de o îndelungată secetă, fusese lovită de uraganul Isaac în luna august. Autoritățile se tem că recoltele care mai rămăseseră au fost distruse de Sandy. 


Uraganul a devastat agricultura și rețelele rutiere ale țării. Premierul Laurent Lamothe a lansat, recent, un apel la 'solidaritate internațională'. Potrivit unor statistici prezentate de miniștrii săi, în sectorul agricol s-au înregistrat pierderi enorme, care se ridică la peste 104 milioane de dolari. 


'Mai multe mii de kilometri de drum agricol s-au distrus, mii de animale au fost luate de ape, care au distrus și mii de hectare de plantații', potrivit ministrului agriculturii, Jacques Thomas, transmite aceeași sursă. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4069 secunde