Bush și-a încheiat vizita din Israel lăcrimând

330

Articole recomandate

Președintele american George W. Bush, emoționat până la lacrimi, și-a încheiat ieri la memorialul Holocaustului de la Ierusalim vizita în Israel și Cisiordania, în cursul căreia a preconizat un acord de pace până la sfârșitul anului 2008, relatează AFP.
Cu capul plecat și cu ochii triști, Bush, care avea pe cap o kippa, a ascultat un cor de copii care cântau un poem scris de Hanna Senech, victimă a naziștilor: "Doamne, doamne, fie ca acest cântec să nu se mai termine niciodată". Apoi, a alimentat flacăra care arde în "sala amintirii" în memoria celor șase milioane de evrei exterminați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
"Este o reamintire sumbră a faptului că răul există și un apel să-i rezistăm atunci când îl întâlnim", a spus el la sfârșitul vizitei la Yad Vashem, memorial al istoriei evreilor și exterminării lor, care păstrează amintirea fiecăruia dintre cele șase milioane de victime. "Este o onoare să mă aflu aici, este o experiență emoționantă, este o importantă amintire vie", a adăugat el.
Memorialul face parte din agenda tututor liderilor străini care vizitează Israelul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9588 secunde