Ce mare stat face lobby pe lângă Olanda pentru aderarea României la Schengen

467
Ce mare stat face lobby pe lângă Olanda pentru aderarea României la Schengen - schengen1-1317932508.jpg
Ministrul german de Externe, Guido Westerwelle, a lăsat miercuri să se înțeleagă că a pledat cauza unei aderări parțiale la Schengen a României și Bulgariei, în acest an, în cursul unei vizite în Olanda pe care a efectuat-o marți.

"Am fost ieri (marți - n.r.) în Olanda și am avut discuții cores-punzătoare. Nu este nimic secret, a fost o vizită publică, în cadrul căreia a fost reluat același mesaj", a declarat Guido Westerwelle, miercuri, răspunzând în conferința de presă comună cu omologul român, Teodor Baconschi, unei întrebări referitoare la problema Schengen.

Ministrul german de Externe a detaliat mesajul transmis autorităților olandeze: "Guvernul federal (german - n.r.) acționează și speră în același timp ca România și Bulgaria, chiar din acest an, să facă un ulterior pas important pentru a deveni membru cu drepturi depline a spațiului Schengen. Aceasta presupune că trebuie să existe o decizie unanimă, a tuturor partenerilor UE. Lucrăm în acest sens, astfel încât, până la Consiliul European de iarnă, să avem o soluție în acest an", a spus Guido Westerwelle.

"Pentru noi este destul de clar că trebuie continuate progresele în domeniul combaterii corupției și a crimei organizate", a continuat șeful diplomației germane. "Mă bucur că domnul ministru (Baconschi -.n.r.) a reafirmat aceste lucruri, asi-gurându-ne că aderarea la spațiul Schengen reprezintă un crez al Guvernului român", a adăugat Westerwelle.

Germania, alături de Franța, - două țări care inițial s-au opus unei aderări a României și Bulgariei la Schengen în martie 2011 - susține ideea unei aderări parțiale a celor două state, mai întâi cu granițele maritime și aeriene, urmând ca anul viitor, după confirmarea progreselor în lupta anticorupție, să se producă și desființarea controalelor la granițele terestre.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 07 Octombrie 2011
Stire din Actual : Steve Jobs a murit
Vineri, 07 Octombrie 2011
Stire din Actual : Rusia rupe relațiile cu SUA
Miercuri, 05 Octombrie 2011
Stire din Actual : Cea mai șocantă campanie antifumat
Pagina a fost generata in 0.3316 secunde