Cel puţin 28 de pinguini au murit de gripă aviară în colonia Boulders din Cape Town

223
Cel puţin 28 de pinguini au murit de gripă aviară în colonia Boulders din Cape Town - pinguinimorti-1664803483.jpg

Articole de la același autor

Cel puţin 28 de pinguini au murit de gripă aviară în colonia de pe plaja Boulders din Cape Town, o populară atracţie turistică şi un important loc de reproducere a speciei în Africa de Sud, generând motive de îngrijorare pentru viitorul acestei specii şi al altor păsări acvatice, informează Reuters.

David Roberts, medic veterinar în cadrul Fundaţiei pentru conservarea păsărilor din regiunile de coastă din Africa de Sud, a spus că cel puţin 28 de exemplare dintre cei circa 3.000 de pinguini din colonie au murit din cauza acestei boli de la mijlocul lui august.

„Gripa aviară a fost confirmată la 14 pinguini africani începând cu jumătatea lui august”, a spus Roberts, adăugând că cel puţin alţi 14 pinguini au fost infectaţi, dar nu au fost testaţi pentru virus.

„Este o continuare a focarului care a apărut anul trecut şi care afectează mai multe specii de păsări acvatice, iar în prezent suntem destul de îngrijoraţi întrucât numărul pinguinilor infectaţi şi care mor din cauza acestei boli este în creştere”, a adăugat Roberts.

Autorităţile sud-africane din domeniul mediului au precizat pe 16 septembrie că această tulpină de gripă aviară înalt patogenă este similară cu cea detectată anul trecut la o gamă largă de păsări acvatice sălbatice, printre care cormoranul şi rândunica de mare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6501 secunde