Cel puțin șapte morți într-un seism, în Iran

368

Articole de la același autor

Șapte persoane au murit și câteva sute au fost rănite într-un seism produs, luni noaptea, în Iran, informează agențiile interna-ționale de presă.
Seismul a avut magnitudinea de 6.5 grade pe scara Richter și s-a produs la ora locală 22.12 în apropierea orașului Hosein Abad, din provincia Kerman, în sud-estul țării, la o adâncime de doar 5 kilometri.
Cutremurul a fost resimțit și în provincia Sistan-Baluchistan, la granița cu Afganistanul și cu Pakistanul.
Guvernatorul din Kerman, Esmail Najjar, a precizat că, având în vedere amploarea pagubelor survenite, este de așteptat ca bilanțul victimelor să crească.
Iranul, inclusiv capitala Teheran, se află la o intersecție de plăci tectonice, o zonă predispusă la seisme, iar în plus și un seism moderat poate produce importante pagube în unele regiuni din cauza construcțiilor de calitate slabă.
Cea mai mare catastrofă produsă de un seism în ultimii ani în Iran datează din 26 decembrie 2003, când un cutremur cu magnitudinea 6.6 a lovit orașul Bam și împrejurimile sale, tot în provincia Kerman. Peste 26.000 de oameni au murit și 30.000 au fost răniți atunci.
De teama cutremurelor, unii oficiali iranieni au propus chiar mutarea capitalei de la Teheran în alte zone, considerate mai puțin expuse riscului seismic, și chiar s-au făcut planuri în acest sens la finele anilor ’80 și din nou la începutul anilor ’90.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 16 Decembrie 2010
Stire din Actual : Proteste anti-Berlusconi la Roma
Pagina a fost generata in 1.6743 secunde