Cele trei victime ale atentatului terorist din Boston au fost identificate

232
Cele trei victime ale atentatului terorist din Boston au fost identificate - celetreivictime-1366201816.jpg
A fost stabilită identitatea tuturor celor trei persoane care și-au pierdut viața în urma seriei de explozii, ce a însângerat luni după-amiază maratonul tradițional din Boston, transmite Fox News. Două explozii s-au produs la un interval de 12 secunde la linia de sosire a maratonului internațional. Potrivit ultimului bilanț oficial, numărul persoanelor rănite a ajuns la 183, dintre care 23 se află în stare critică. În urma carnagiului, calificat de autoritățile americane ca fiind un atentat terorist, și-au pierdut viața Martin Richard, un băiețel de opt ani din Boston, Krystle Campbell, 29 de ani, din orașul Medford și un absolvent al Universității din Boston, al cărui nume nu a fost făcut public. După cum a relatat anterior agenția de presă Associated Press, citând surse ale Consulatului General al Chinei în New York, a treia victimă este un cetățean chinez, care se afla la studii în SUA. Rudele tânărului ucis în explozii, potrivit agenției de presă Xinhua, au solicitat ca identitatea sa să nu fie dată publicității. Un purtător de cuvânt al Biroului Federal de Investigații (FBI), care se ocupă de investigarea atentatelor din Boston, a declarat miercuri dimineață că autoritățile nu au nicio informație cu privire la cine ar fi putut fi autorul exploziilor. De asemenea, a spus el, atentatul din Boston nu a fost încă revendicat, citează Agerpres. Anchetatorii americani au început să cerceteze minuțios miile de fotografii și imagini video luate în cursul dublului atentat comis în timpul maratonului de la Boston, adresând publicului noi apeluri pentru a contribui la identificarea autorilor crimei, transmite AFP. Autoritățile americane au anunțat că vor oferi o recompensă de 50.000 de dolari pentru informații care să conducă la autorii atacurilor de la maratonul din Boston.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4332 secunde