Cenzura media, abolită oficial în Myanmar

223
Cenzura media, abolită oficial în Myanmar - 082009541245802007-1345451686.jpg
Autoritățile din Myanmar au abolit astăzi oficial cenzura în presă. Ultimele restricții impuse publicațiilor în materie de subiecte politice și religioase au fost ridicate, a anunțat Ministerului local al Informațiilor, citat de AFP, scrie Agerpres.ro.

Departamentul pentru înregistrarea și monitorizarea presei din cadrul ministerului local al Informațiilor din regiune a anunțat că toate ziarele politice și religioase au fost autorizate să publice articole, fără a trimite textele în prealabil.

Presa a fost în mod oficial liberalizată și mai mult decât atât, autoritățile lucrează la un proiect de lege a presei, care s-ar referi în mod special la drepturile și obligațiile ziariștilor. Nu va lipsi nici un cod deontologic. De asemenea, în paralel cu adoptarea noii legi, ar urma să fie creat un Consiliu al presei, menționează Agerpres.ro.

Aceeași sursă mai scrie că, potrivit unui raport al organizației Reporteri fără frontiere, Myanmar se număra printre țările cu cel mai scăzut nivel de libertate a presei - locul 169 din 179.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6777 secunde