Conservatorii eurosceptici nu au reușit să ajungă la un plan B privind Brexit-ul
Articole recomandate
Pericol uriaș în Slănic Prahova: O stradă s-a surpat și sute de oameni riscă să rămână fără locuințe
25 Aprilie 2024
Raportul Departamentului de Stat al SUA pe 2023: Spitalele, poliția și vămile din România, afectate de corupție
24 Aprilie 2024
Eveniment fericit în familia Simion. Liderul AUR a devenit tătic
24 Aprilie 2024
Euroscepticii din Partidul Conservator britanic, formațiunea politică a premierului Theresa May, nu au reușit să publice un plan alternativ privind viitoarele relații ale Regatului Unit cu Uniunea Europeană, relatează cotidianul The Financial Times, citat de Reuters.
Marea Britanie urmează să părăsească Uniunea Europeană pe 29 martie 2019, dar nu este prea clar: nu există până acum un acord privind ieșirea totală din UE, opozanții premierului Theresa May se învârt în jurul problemei, iar unii dintre parlamentari insistă pentru organizarea unui nou referendum, după cel din 2016.
Negociatorul șef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, afirma, luni, că un acord privind Brexit-ul este posibil în decurs de șase sau opt săptămâni, dacă negociatorii sunt realiști în cererile lor.
Susținătorii Brexit-ului din cadrul Partidului Conservator care doresc relații mai distante cu UE au difuzat, săptămâna trecută, proiectul unui plan alternativ privind Brexit-ul, de 140 de pagini.
Dar parlamentarul conservator Jacob Rees-Mogg, șeful Grupului european de cercetări pro-Brexit, care conduce activitatea privind un plan alternativ, a afirmat că documentul complet nu va fi publicat. "Adevărul este că noi l-am reconsiderat", a explicat parlamentarul.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 03 Septembrie 2018
Marţi, 04 Septembrie 2018
Miercuri, 12 Septembrie 2018
Luni, 10 Septembrie 2018
Miercuri, 05 Septembrie 2018
Luni, 03 Septembrie 2018
Vineri, 31 August 2018
Marţi, 28 August 2018
Duminică, 09 Septembrie 2018
Miercuri, 29 August 2018