Controale reduse pe aeroporturile americane pentru bătrânii de peste 75 de ani

252
Controale reduse  pe aeroporturile americane  pentru bătrânii de peste 75 de ani - aeroport-1338128257.jpg
Autoritățile americane au anunțat, sâmbătă, reducerea controalelor de securitate pe aeroporturi pentru călătorii cu vârste peste 75 de ani. Călătorii vizați de această măsură nu vor mai fi constrânși să își scoată încălțămintea, curelele și vestele când trec prin dispozitivele de securitate în trei aeroporturi din New York - John F. Kennedy, La Guardia și Newark.

Această măsură va fi extinsă ulterior și la aeroporturile din restul țării, potrivit autorității americane pentru siguranța transporturilor (TSA).

Măsurile au fost deja experimentate cu succes pe aeroporturile din Chicago, Denver, Orlando și Portland.

În septembrie, TSA le-a permis deja copiilor cu vârste de cel mult 12 ani să își păstreze încălțămintea pentru a trece de controalele de securitate. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7231 secunde