Coreea de Nord, "o amenințare pentru lume"

149
Coreea de Nord,

Articole recomandate

Coreea de Nord reprezintă "o amenințare deschisă, o amenințare declarată pentru lume", a spus, ieri, la Beijing, secretarul de stat ame-rican John Kerry, după ce Phenianul a efectuat, la începutul lunii ianuarie, cel de-al patrulea test nuclear, relatează AFP și DPA.

"Statele Unite vor face ceea ce este necesar pentru a proteja țara noastră și prietenii și aliații noștri din întreaga lume", a declarat Kerry, adăugând că Beijingul și Washingtonul "sunt de acord cu privire la importanța unei rezoluții ONU" în legătură cu această problemă, și pentru "accelerarea eforturilor" pentru realizarea unui astfel de demers.

John Kerry a afirmat că Washingtonul și Beijingul trebuie să găsească o cale pentru găsirea unei soluții la agresiunea nucleară nord-coreeană și disputele teritoriale din Marea Chinei de Sud.

După ce Coreea de Nord a efectuat cel de-al patrulea test cu bombă nucleară la începutul acestei luni, Kerry a declarat că va insista ca Beijingul să facă presiuni asupra regimului nord-coreean.

"Acțiunile lui Kim Jong Un sunt imprudente și sunt periculoase", a afirmat Kerry în cadrul unei conferințe de presă după o întrevedere cu șeful diplomației chineze Wang Yi.

"Suntem de acord cu privire la importanța unei rezoluții puternice a ONU (privind RPDC)", a mai spus Kerry, care se află într-o vizită de două zile în China.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7604 secunde