Corpul neînsuflețit al soției președintelui polonez va fi repatriat astăzi

374
Corpul neînsuflețit al soției președintelui polonez va fi repatriat astăzi - cc8a3570c64524493cfb86da33327fa9.jpg
Trupul neînsuflețit al soției președintelui polonez Lech Kaczynski, Maria, decedată în accidentul aviatic de la Smolensk împreună cu soțul ei, va fi repatriat astăzi, a anunțat ieri Jacek Sasin, directorul-adjunct al președinției poloneze.
Corpul soției președintelui polonez nu fusese încă identificat duminică, motiv pentru care nu a fost repatriat alături de soțul ei.
Funeraliile președintelui polonez ar putea avea loc sâmbătă. "Guvernul prevede ceremonii funerare naționale sâmbătă", scrie cotidianul pe site-ul său. Potrivit șefului diplomației poloneze, Radoslaw Sikorski, citat de cotidian, "președintele Dmitri Medvedev vrea să participe la funeraliile omologului său polonez".
"Este posibil ca ceremoniile funerare să fie organizate în două zile, sâmbătă și duminică", a declarat pentru AFP Elzbieta Jakubiak, deputat din partea partidului Lege și Justiție (PiS) și fost șef de cabinet al președintelui Kaczynski.
"Dar decizia definitivă nu a fost încă luată, așteptăm repatrierea tuturor corpurilor neînsuflețite", a adăugat ea, o colaboratoare apropiată a președintelui decedat.
O reuniune va avea loc între reprezentanții președinției și cei ai biroului premierului cu privire la organizarea funeraliilor, a precizat Jacek Sasin, directorul-adjunct al președinției, citat de agenția PAP.
Vicepremierul rus, Serghei Ivanov, a anunțat ieri că toate datele de zbor ale avionului președintelui polonez, care s-a prăbușit sâmbătă în Rusia, sunt intacte și a confirmat că echipajul a primit alerta privind condițiile meteorologice dificile.
"Sindromul VIP" nu poate fi exclus în catastrofa aeriană de la Smolensk, în vestul Rusiei, în care au murit președintele Lech Kaczynski și numeroși alți oficiali polonezi, susține un specialist rus, explicând că decizia de aterizare a fost luată probabil chiar de șeful statului.
"În mod clar este vorba despre sindromul pasagerului VIP", a afirmat un specialist în siguranța transporturilor aeriene Viktor Timoșkin pentru cotidianul "Kom-somolskaia Pravda", citat de "The Independent" în ediția electronică de luni. "Controlorii de trafic aerian i-au recomandat să aterizeze la Moscova sau Minsk. Sunt sigur că pilotul l-a informat pe președinte despre acest lucru și a primit un răspuns ferm că avionul trebuie să aterizeze în Smolensk", a subliniat el.
Autoritățile ruse au acceptat, la solicitarea omologilor polonezi, să nu înceapă înlăturarea resturilor avionului până la mijlocul săptămânii. Potrivit oficialilor de la Moscova, două delegații poloneze au sosit în capitala rusă pentru a desfășura propriile investigații. O parte din cei 27 de specialiști s-a deplasat la Smolensk pentru a analiza resturile avionului, în vreme ce alți 35 au rămas la Moscova unde au fost trimise toate corpurile, cu excepția celui al președintelui polonez.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 10 Aprilie 2010
Stire din Actual : Cronică de peste Atlantic (XIX)
Pagina a fost generata in 1.6433 secunde