Corpul unui deputat rus, găsit într-un butoi umplut cu ciment

503
Corpul unui deputat rus, găsit într-un butoi umplut cu ciment - pahomov-1361277115.jpg
Cadavrul unui deputat rus, răpit la mijlocul lui februarie, a fost găsit într-un sat, în apropiere de Moscova, într-un butoi umplut cu ciment, a anunțat Comitetul rus de anchetă într-un comunicat. 


"Cadavrul lui Mihail Pahomov, deputat în cadrul Consiliului legislativ al orașului Lipețk (situat la 438 de kilometri sud de Moscova), a fost descoperit în subsolul unui garaj privat, într-un butoi de metal umplut cu ciment", în satul Obuhovo, situat la aproximativ 30 de kilometri de Moscova, a precizat Comitetul de anchetă.

Anchetatorii au conchis că este vorba despre "o moarte violentă", potrivit aceleiași surse.

Pahomov, în vârstă de 37 de ani, a dispărut pe 12 februarie, la Lipețk, iar poliția a deschis imediat o anchetă pentru răpire și omor.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4125 secunde