Ziariștii greci, grevă de 24 de ore

167
Ziariștii greci au intrat, ieri dimineață, într-o grevă de 24 de ore pentru a protesta împotriva măsurilor de austeritate și a scăderii veniturilor, informează Associated Press. 


Greva a coincis cu o vizită de șase ore la Atena a președintelui francez Francois Hollande. În pofida unui ordin judecătoresc care a declarat greva ilegală în ce privește media de stat, și ziariștii de la instituțiile de presă publice au dat curs apelului lansat de sindicate, astfel încât vizita președintelui francez nu a fost transmisă în direct de media grecești.

Sindicatele jurnaliștilor greci protestează, între altele, împotriva concedierilor și a reducerilor de pensii și beneficii, în condițiile în care sute de ziariști din sectorul privat nu sunt plătiți cu lunile.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4212 secunde