Panică și răniți, după ploaia de meteoriți din estul Rusiei

455
1
Cel puțin 550 de persoane, dintre care 60 de copii, au fost rănite în regiunea Celeabinsk (estul Rusiei), în urma ploii de meteoriți de vineri dimineață, a anunțat serviciul de presă al Direcției de Sănătate al administrației regionale, citat de Gazeta.ru. 


Un meteorit a brăzdat, vineri dimineață, cerul deasupra Munților Urali, explodând și dezintegrându-se la intrarea în straturile inferioare ale atmosferei terestre, generând o undă de șoc care a spart geamurile la etajele superioare ale clădirilor. 

"S-a iscat panică. Oamenii nu aveau idee de ceea ce se întâmplă, astfel încât au ieșit din case pentru a verifica dacă acestea sunt în regulă", a declarat, pentru AP, Serghei Hametov, rezident din Celeabinsk, capitala regiunii situată la 1.500 km de Moscova, cel mai mare oraș din regiunea afectată de ploaia de meteoriți. "Am văzut o explozie mare de lumină, apoi am ieșit afară să văd despre ce este vorba și am auzit un sunet puternic", a explicat Hametov. În pofida numărului mare de răniți, Ministerul rus pentru Situații de Urgență afirmă că fragmentele din meteoritul dezintegrat au căzut într-o zonă slab populată din regiunea Celeabinsk.

Un bilanț anterior dat publicității de Ministerul rus de Interne consemna 400 de răniți, dintre care trei în stare gravă, potrivit purtătorului de cuvânt Vadim Kolesnikov. Acesta a precizat că aproximativ 600 de metri pătrați ai acoperișului unei fabrici de zinc din Celeabinsk s-au prăbușit. Agențiile ruse de presă relataseră anterior că o parte dintr-un perete al acestei fabrici a căzut.

După cum transmite RIA Novosti, școlile și grădinițele au fost închise vineri dimineață la Celeabinsk, deoarece geamurile la cele mai multe dintre acestea s-au spart, iar afară se înregistrează o temperatură de -18 grade Celsius.

v v v

Există diferențe nu numai în privința bilanțului persoanelor rănite, ci și în privința interpretării fenomenului. Irina Rossius, o purtătoare de cuvânt a Ministerului rus pentru Situații de Urgență, a declarat că a fost "o ploaie de meteoriți", în timp ce o altă purtătoare de cuvânt a aceluiași minister, Elena Smirnâh, a precizat că este vorba de "un singur meteorit".

Înregistrări video făcute de martori, difuzate de televiziune rusă, arată un corp ceresc care brăzdează cerul în jurul orei locale 9:20 (03h20GMT), lăsând în urma sa o dâră albă, ca după trecerea unui avion cu reacție, și o lumină intensă.

"Mingea de foc apărută pe cer m-a speriat foarte tare. A fost ca o explozie nucleară în filmul Terminator", a declarat Mihail Ștaiura, rezident din Celeabinsk.

Oamenii spun că unda de șoc a fost foarte fierbinte, iar în gură au simțit un gust metalic la ore bune după eveniment. Mulți dintre ei susțin că au auzit mai multe explozii, iar după aceea s-au declanșat sistemele de alertă de la mașini, provocând un vacarm total.

v v v

O gaură de ozon s-ar putea forma, în urma dezintegrării meteoritului, la intrarea în straturile inferioare ale atmosferei terestre deasupra regiunii Celeabinsk, a declarat astrofizicianul rus Serghei Zamozdra, candidat în științe, doctor profesor asociat la Facultatea Fizică Teoretică din cadrul Universității de Stat din Celeabinsk.

"După estimările mele, meteoritul a explodat la o altitudine de 50 de km, deoarece undele de șoc au venit la două minute după explozie, iar sunetul are nevoie de trei secunde pentru a depăși un kilometru", a spus omul de știință rus, menționând că, atunci când un astfel de corp intră în atmosferă și explodează, el distruge în primul rând stratul de ozon. 


Comentează știrea

crestin
17 februarie 2013
rai si iad

Dacă vei muri în noaptea asta unde vei merge? Vei merge în rai sau în chinul veșnic al iadului? . Mă veți căuta, și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta cu toată inima. – spune Dumnezeu în Biblie -Ieremia 29:13. Căutați pe Dumnezeu, căci doar cine ÎL cunoaște personal va fi mântuit. Dacă nu știți cum să ÎL căutați citirea Bibliei vă va ajuta ( pe internet se găsesc o serie de siteuri unde se poate citi Biblia în limba română).

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3382 secunde