Rusia s-a retras din acordul cu SUA privind lupta împotriva criminalității

1033
Rusia s-a retras din acordul cu SUA privind lupta împotriva criminalității - criminalitate-1359557026.jpg
Rusia s-a retras din acordul semnat în 2002 cu SUA cu privire la cooperarea în lupta împotriva drogurilor, traficului de carne vie, corupției și terorismului, deoarece acesta "nu corespunde realităților zilei de azi și și-a epuizat potențialul". La rândul său, Washingtonul a anunțat că se retrage din grupul pentru dezvoltarea societății civile, afiliat comisiei prezidențiale ruso-americane. 


Ordinul în vederea retragerii din acordul cu SUA, ce fusese inițiat de Ministerul de Externe al Rusiei, a fost semnat de premierul Dmitri Medvedev la 28 ianuarie, însă a fost făcut public abia ieri, de serviciul de presă al guvernului rus.

Acordul dintre Federația Rusă și SUA privind cooperarea în lupta împotriva criminalității a fost încheiat la 25 septembrie 2002, informează cotidianul rus "Kommer-sant". Necesitatea semnării acordului a fost determinată la acea dată de insuficienta finanțare bugetară a organismelor cores-punzătoare de apărare a ordinii publice. În cadrul acordului, partea americană le oferea periodic organismelor rusești sprijin financiar în vederea realizării de proiecte anti-criminale, care vizau extinderea posibilităților Rusiei în lupta cu traficul ilegal de droguri, contrabanda și traficul de carne vie, precum și cu infracțiunile în domeniul informației computerizate, legalizării veniturilor obținute pe cale ilicită, corupției și terorismului.

Acordul va ieși din vigoare la 90 de zile după primirea de către una dintre părți a unei înștiințări scrise din partea celeilalte cu privire la intenția rezilierii acordului.

La rândul lor, SUA au anunțat la 28 ianuarie că se retrag din grupul pentru dezvoltarea societății civile, grup ce făcea parte din comisia prezidențială ruso-americană, înființată în 2009 în cadrul "resetării".

După cum a explicat Washingtonul, decizia de a se retrage din acest grup a fost luată "în contextul recentelor măsuri luate de guvernul Federației Ruse în vederea îngrădirii societății civile". Surse din Departamentul de Stat au explicat pentru "Kommersant" că "este vorba despre legile adoptate de Moscova vara trecută", iar "răspunsul disproporționat al Rusiei la Actul Magnitski" nu a făcut decât să "întărească decizia Washingtonului".

Apărătorii ruși pentru drepturile omului regretă sistarea activității grupului, în timp ce experții sunt de părere că, în actualele condiții, Federația Rusă și SUA oricum nu ar fi putut ajunge la vreun acord.

"De fapt, acest grup era unul dintre principalele simboluri ale «resetării», iar faptul că astăzi SUA se retrag în regim unilateral din el înseamnă că are loc o revizuire tocmai a acelei politici de resetare, locul «dez-ghețului» fiind luat din nou de o «perioadă de îngheț»", a explicat corespondentul "Kommersant", Elena Cernenko. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9136 secunde