Criza migranţilor afgani. Austria, Cehia şi Danemarca nu vor să-i primească

316
Criza migranţilor afgani. Austria, Cehia şi Danemarca nu vor să-i primească - fondbun-1630505471.jpg
Miniştrii de Interne din Austria, Republica Cehă şi Danemarca cer ca afganii care fug din ţara lor după ce talibanii au preluat puterea să rămână în ţările vecine Afganistanului, nu să vină în Europa. Reuniunea extraordinară a miniştrilor europeni de Interne se anunță tensionată, din cauza divergențelor legate de migranții afgani.

Ei au cerut, de asemenea, ca UE să sprijine respectiva regiune „mai bine ca în 2015”, când în blocul comunitar au sosit peste un milion de migranţi, mai ales din cauza războiului din Siria. Cei trei miniştri au apărut împreună la sosirea la reuniunea extraordinară a miniştrilor europeni de Interne, desfăşurată la Bruxelles şi dedicată implicaţiilor crizei afgane asupra problemei migraţiei. „Oamenii n-ar trebui să vină în Europa, ci să rămână în regiune. Sarcina noastră este să stabilizăm regiunea şi să ne asigurăm că organizaţiile internaţionale care lucrează acolo sunt corect finanţate”, a declarat ministrul de interne danez Mattias Tesfaye, potrivit EFE. El a insistat „să nu fie criticate ţările care susţin frontierele europene”. Şi omologul său ceh, Jan Hamacek, a insistat asupra sprijinirii ţărilor vecine Afganistanului şi „să nu se transmită niciun mesaj fals care ar putea crea speranţe ce nu se pot realiza”. La rândul său, ministrul austriac Karl Nehammer a subliniat că „important este să fie transmis mesajul corect”, pe care l-a rezumat astfel: „Rămâneţi acolo şi vom sprijini regiunea ca să ajute oamenii acolo!”.



UE încearcă să reloce migranţii în ţările vecine Afganistanului


Conform unor surse citate de agenţia EFE, poziţiile divergente ale statelor UE referitoare la răspunsul în faţa unui posibil val de refugiaţi afgani fac ca această reuniune a miniştrilor de Interne europeni să fie tensionată. Luxemburgul, de exemplu, susţine ideea unor cote de refugiaţi pentru statele membre.

Ministrul german de Interne, Horst Seehofer, s-a pronunţat împotriva indicării unui număr precis de refugiaţi care să fie preluaţi din Afganistan, de teama creării unui „factor de atracţie”.

„Pe baza lecţiilor învăţate, UE este determinată să acţioneze în comun pentru a preveni repetarea deplasărilor de migraţie ilegală masivă cu care s-a confruntat în trecut”, se arată într-o declaraţie comună adoptată după reuniunea de marți desfăşurată la Bruxelles.

Potrivit textului, UE doreşte să privilegieze colaborarea cu ţările din vecinătatea Afganistanului pentru „a consolida capacităţile lor de a oferi protecţie (şi) condiţii de primire sigure şi demne” pentru refugiaţi.

Ministrul luxemburghez de externe şi al imigraţiei, Jean Asselborn, a pledat public pentru angajamente concrete cu cote de refugiaţi afgani care să fie relocaţi în statele UE.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.213 secunde