"Dacia Sandero" a fost prezentată în premieră la Constanța

672
Lumină, culoare, strălucire, muzică, dans, fete frumoase, eleganță, artificii, lume multă - într-un cuvânt sărbătoare. "Groupe Renault Constanța" a organizat un nou eveniment automobilistic în cetatea Tomisului. Prezentarea în premieră a noului model "Dacia Sandero" a stârnit interesul automobiliștilor, care au luat cu asalt showroom-ul reprezentanței.
Festivitatea de la Constanța a fost deschisă de directorul general Constantin Olteanu, care a rememorat parcursul Daciei până la modelul "Sandero",
Lansarea noului automobil în România este marcată prin campania "Porți deschise", organizată în perioada 19 - 22 iunie, în rețeaua comercială Dacia. Vizitatorii sunt așteptați în showroom-urile să ia parte la evenimentele organizate cu acest prilej.
Timp de patru zile, de la 8 dimi-neața până la 8 seara, vizitatorii vor avea ocazia să descopere în cele mai mici detalii noul model "Dacia Sandero", inclusiv prin intermediul unui test drive gratuit. În plus, aceștia vor cunoaște cele mai noi oferte de servicii și produse Dacia. Operațiunea "Porți deschise" găzduiește în showroom-uri diverse concursuri și animații comerciale. Noul model "Dacia Sandero", primul bicorp lansat de constructor, este un vehicul modern, polivalent și accesibil.
Week-end-ul, spun cei de la "Groupe Renault" începe mai devreme pentru cei care vor să testeze și să comande noul model "Sandero".
Printre numeroasele surprize prilejuite de operațiunea "Porți deschise", vizitatorii pot participa la concursul "Jocul cheii". Cinci dintre destinatarii pliantului care conține cheia ce se potrivește unui vehicul "Dacia Sandero", vor fi fericiții câștigători ai noului model lansat pe piața din România.

Un autoturism în cinci versiuni
"Dacia Sandero" este comercializată în cinci versiuni de echipare: "Sandero", "Ambiance", "Préférence", "Laureate" și "Prestige". Producă-torul consideră că vehicul se adresează "unui segment de clienți tineri, raționali și pragmatici, cu o componentă feminină importantă".
Pentru început, sunt livrate variantele de motorizare pe benzină, 1.4 l 75 CP și 1.6 l 90 CP. Ulterior vor fi disponibile și motorizările diesel. "Dacia Sandero" este apreciată ca fiind oferta cea mai avantajoasă din segmentul modelelor bicorp. Prețul de pornire este de doar 6.890 euro (cu toate taxele incluse). Oferta include ABS în serie, garanție 3 ani sau 100 000 km.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.0113 secunde