Descoperire tulburătoare. Poliția a aflat al cui este cadavrul decapitat găsit în mare

246
Descoperire tulburătoare. Poliția a aflat al cui este cadavrul decapitat găsit în mare - submarineuc3nautilusseatrials200-1503470345.jpg
Cadavrul fără cap și fără membre descoperit, luni, în apele Danemarcei este al jurnalistei suedeze Kim Wall, dată dispărută la 11 august după scufundarea submarinului Nautilus, a anunțat miercuri poliția din orașul Copenhaga, relatează site-ul BBC News.




Anchetatorii au confirmat "o potrivire a probelor ADN între trupul descoperit și Kim Wall". Trupul neînsuflețit a fost descoperit într-o mlaștină din largul insulei daneze Amager, din apropiere de Copenhaga.

Kim Wall, în vârstă de 30 de ani, a fost văzută ultima oară în viață în 10 august, când a plecat într-o excursie cu submarinul inventatorului danez Peter Madsen, Nautilus, pentru a scrie un reportaj.

Inițial, Peter Madsen a susținut că a lăsat-o pe tânără în siguranță la mal, în data de 10 august, pe insula Refshaleoen, în apropiere de Copenhaga. Ulterior, Madsen a recunoscut că a "îngropat-o" în mare, după ce Kim Wall a suferit un accident la bordul submarinului.

La 11 august au fost demarate operațiunile de căutare a submarinului Nautilus care dispăruse în strâmtoarea Oresund ce desparte Danemarca de Suedia, cu două persoane la bord.

Poliția daneză considera că submarinul a fost scufundat în mod deliberat de Madsen, care a fost salvat înainte de a fi arestat. Inventatorul danez a fost acuzat de omucidere involuntară prin neglijență.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2753 secunde