Dispariția avionului Malaysia Airlines / Ce s-a observat prin satelit - Iată imaginea

356

Articole recomandate

Premierul Australiei, Tony Abbott, a anunțat astăzi că două obiecte "posibil legate" de zborul MH370, dispărut în urmă cu 12 zile, au fost observate prin satelit.


Unul dintre cele două obiecte care ar putea avea legătură cu zborul MH370 măsoară 24 de metri.


Unul dintre cele doua obiecte "eventual legate" de zborul MH370 al Malaysia Airlines și depistat de imaginile prin satelit măsoară 24 de metri, au anunțat joi autoritățile australiene.


"Obiectele sunt relativ ușoare. Sunt obiecte de o anumită dimensiune, probabil în apă, plonjând aproape de suprafață și urcând" intermitent, a declarat un oficial din cadrul Autorității australiene de securitate maritimă (AMSA), John Young. "Cel mai mare (dintre cele două obiecte) este de 24 de metri. Celălalt este mai mic", a adăugat el în cadrul unei conferințe de presă.
Autoritatea australiană pentru Securitate Maritimă (AMSA) a primit informații "noi și credibile" despre "obiecte care ar putea fi posibil legate de căutările" avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, a declarat premierul australian în fața Parlamentului.


"Două obiecte posibil legate de căutări au fost identificate" în urma examinării unor "imagini prin satelit", a precizat el.


Un avion a fost trimis pentru a examina mai îndeaproape obiectele detectate, iar alte trei aparate îl vor urma. Premierul australian nu a precizat locul în care cele două obiecte au fost detectate, însă Australia efectuează căutări în sudul Oceanului Indian.


Tony Abbott a avertizat că nu ar trebui să se tragă concluzii pripite. "Trebuie să ținem cont de faptul că localizarea acestor obiecte va fi extrem de dificilă și ar putea să indice că acestea nu sunt legate de zborul MH370", a spus el, scrie Mediafax.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4198 secunde