Două luni în pat = 15.000 de euro! Se caută voluntari!
Articole recomandate
Corpul uman, adaptat la viața de pe Terra, nu este conceput pentru zboruri spațiale. Descoperirea modalităților de a menține o stare bună a sănătății astronauților este scopul unui studiu amplu. Călătoriile în spațiu sunt foarte costisitoare, motiv pentru care cercetătorii de la Agenția Spațială Europeană (ESA) încearcă să creeze condiții similare în cadrul unor studii pe Terra.
Voluntarii care participă la acest studiu stau întinși, cu capul așezat cu șase grade mai jos decât corpul. Unul dintre umeri trebuie să atingă permanent patul, activitățile legate de hrănire, spălare și funcții fiziologice fiind făcute din această poziție, potrivit esa.int. În condiții de imponderabilitate, corpul pierde din densitatea osoasă și musculară, se produc modificări oculare, acumulări de lichid în creier.
ESA a mai efectuat studii similare în Franța și Germania. De data aceasta, studiul se va desfășura în Planica, Slovenia, și Toulouse, Franța.