"Este foarte greu să mai găsești pe cineva în viață sub dărâmături"

115

Articole recomandate

Numărul cetățenilor români care și-au pierdut viața în urma seismului din Italia ar fi crescut la 12, iar cei care au supraviețuit ajută autoritățile la căutări, deși sunt disperați și nu știu ce se va întâmpla în viitor, potrivit declarațiilor reprezentanților din diaspora.

"Se vehiculează că ar fi 12 români morți în acest moment, dar sunt date neoficiale. Sunt multe trupuri neidentificate, este foarte greu să îi identifice. Din păcate au trecut 50-60 de ore de la cutremur și cred că este foarte greu să mai găsești pe cineva în viață sub dărâmături. În Amatrice sunt 77 de români cu domiciliu stabil, dar sunt foarte mulți care lucrează la negru. Ar fi cam 150 de români care locuiesc doar în Amatrice", a declarat Adrian Chifu, consilier local în Verbania, scrie realitatea.net

Adrian Chifu spune că cei care au supraviețuit sunt afectați din punct de vedere psihic, iar rudele sunt îngrijorate, multe venind în Italia din România pentru a îi susține moral, financiar sau chiar pentru a ajuta la căutări.

"Este o situație care cumva ne unește. Foarte mulți români din Italia și din țară m-au contactat pentru că au rude în zona în care s-a produs cutremurul și nu reușesc să dea de ele. Fiind și perioada concediilor, sper că mulți sunt în România. Cetățenii români de aici trec foarte greu peste acest moment, sunt unii care și-au cumpărat case și acum sunt distruse, alții care stau în chirie. Acum locuiesc în corturi, autoritățile italiene s-au mobilizat foarte bine. Sunt disperați pentru că nu știu ce se va întâmpla pe viitor. Orașul este distrus, iar casele care au mai rămas în picioare sunt afectate", a mai spus Adrian Chifu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.6015 secunde