Olli Rehn, vicepreședintele Comisiei Europene:

"Europa trebuie să rămână pe făgașul austerității"

149
Reformele structurale ajută la reechilibrarea economiei, afirmă Olli Rehn, vicepreședintele Comisiei Europene și comisar pentru afaceri economice și monetare și moneda euro. 


"Zona euro trece prin vremuri de venituri scăzute, dar există lumină la capătul tunelului. Pe de-o parte, perspectivele economice pe termen scurt rămân slabe, iar pe de altă parte, există semne că încrederea revine", susține Olli Rehn, într-un articol pe care îl semnează în Financial Times (FT). 
Irlanda a revenit pe piețele datoriei. În septembrie, mai mult capital privat a intrat în Spania decât a ieșit, pentru prima dată în 15 luni. Iar Italia a vândut recent obligațiuni cu maturitate la 10 ani, la cel mai mic randament din 2010 încoace. Aceasta a fost o recunoaștere clară a hotărârii manifestate de guvernul lui Mario Monti de a stimula competitivitatea și a urmări finanțe publice solide. În contextul în care randamentele obligațiunilor italiene sunt în creștere din nou, după anunțarea intenției lui Monti de a demisiona, acest lucru este, de asemenea, un memento al necesității de a menține o astfel de determinare pe viitor, subliniază comisarul european.

Progresele realizate reflectă decizii importante atât la nivel național, cât și european. Aceste decizii au început să reconstruiască încrederea, calmând piețele și contracarând temerile privind un colaps al monedei euro. Reformele structurale ample ajută la reechilibrarea economiei zonei euro. Progresul este tangibil: dezechilibrele de cont curent între membrii zonei euro au scăzut semnificativ, în contextul în care competitivitatea pierdută de unii membri în deceniul de dinaintea crizei este recâștigată.

Corectarea dezechilibrelor de cont curent a avut loc până acum în principal în țările cu deficit, dar acest lucru nu este o surpriză, având în vedere amploarea provocărilor cu care se confruntă ele. O astfel de ajustare este "obligatorie pentru debitor și voluntară pentru creditor".

Acest lucru nu invalidează nece-sitatea unei reechilibrări externe mai simetrice în cadrul zonei euro, implicând atât țări creditoare, cât și țări debitoare. Comisia Europeană a declarat că țările cu excedent vor trebui să pună în aplicare reforme pentru întărirea cererii interne. Germania va putea face acest lucru prin deschiderea pieței serviciilor sale și prin încurajarea salariilor să crească în concordanță cu productivitatea, două dintre recomandările făcute Berlinului de către Consiliul UE, în iulie anul trecut.

În același timp însă, susține Rehn, ar trebui să fim conștienți de faptul că zona euro nu este nici o economie mică deschisă, nici o economie mare închisă, ci o economie mare deschisă, care face comerț foarte mult cu restul lumii. Așadar, canalele de ajustare sunt influențate în mod semnificativ de o interdependență eco-nomică globală. O reducere a excedentelor în nord nu va duce automat la o creștere corespun-zătoare a cererii de exporturi către sud.

Principalii beneficiari ai unei cereri germane mai mari vor fi economiile central-europene strâns integrate în lanțurile de aprovizionare din Germania. Analiza oficialului european sugerează că o creștere de 1% a cererii interne germane va îmbunătăți balanța comercială a Spaniei, Portugaliei și Greciei cu mai puțin de 0,05% din PIB. Acest lucru nu va duce foarte departe, motiv pentru care politicile de sporire a competitivității - atât structurale cât și legate de cost - rămân cruciale pentru ajustarea și reechilibrarea zonei euro. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8163 secunde