Explozia de la barajul Nova Kahovka, înregistrată de o stație de măsurare seismică din România. Ce spun specialiștii norvegieni
Articole de la același autor
Institutul de seismologie din Norvegia - Norsar a detectat o „explozie” provenind din zona barajului de la Nova Kahovka, în sudul Ucrainei, în momentul distrugerii sale marţi, a declarat vineri unul dintre responsabilii de rang ai instituţiei, potrivit AFP.
Acest anunţ, care nu indică originea exploziei, privilegiază ideea potrivit căreia barajul hidroelectric, situat într-o zonă aflată sub controlul Rusiei, nu a cedat ca urmare a daunelor suferite în timpul bombardamentelor din lunile precedente. „Suntem siguri că a avut loc o explozie acolo”, a declarat pentru AFP Ben Dando, şef de secţie la Norsar.
Potrivit acestui institut independent de cercetare seismologică, deflagraţia s-a produs în jurul orei locale 02:54 la un sit ale cărui coordonate coincid cu cele ale barajului de la Kahovka, pe fluviul Nipru.
Magnitudinea a fost „între 1 şi 2”, a precizat Norsar, care nu a calculat deocamdată echivalentul în tone de TNT, ceea ce necesită luarea în considerare a mai multor factori. „Nu a fost o explozie mică”, a precizat responsabilul de la Norsar.
Explozia a fost înregistrată și de staţia de măsurare din Bucovina, în România, la aproximativ 620 km de locul în care s-a produs, notează AFP.
Distrugerea barajului hidroelectric, de care Moscova şi Kievul se acuză reciproc, a provocat inundarea a zeci de oraşe şi sate pe ambele maluri ale fluviului Nipru, inclusiv a unor cartiere ale capitalei regionale Herson, forţând mii de oameni să-şi părăsească locuinţele.
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, afirmase mai devreme vineri că “totul pare să indice” faptul că Rusia se află în spatele distrugerii barajului de la Kahovka, potrivit AFP.
„Barajul nu a fost bombardat. El a fost distrus de explozibili instalaţi în zonele unde se află turbinele. Această zonă se află sub control rusesc”, a declarat Borrell într-o intervenţie la televiziunea publică spaniolă.
„Nu am fost acolo ca să ştiu cine a făcut-o. Dar totul pare să indice că, dacă a avut loc într-o zonă aflată sub control rusesc, este greu să fi fost altcineva”, a mai spus el.
„În orice caz, consecinţele pentru Ucraina sunt teribile, din toate punctele de vedere: din punct de vedere umanitar, pentru persoanele strămutate, din punct de vedere al mediului, întrucât distrugerea (barajului) va provoca un dezastru ecologic”, a adăugat Josep Borrell.
Interpelată de Ucraina, care o acuză că a dinamitat barajul pentru a tăia calea în faţa ofensivei ucrainene în sud, în direcţia Crimeii, Rusia a declarat joi în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) că, Kievul a distrus barajul cu lovituri de artilerie „masive”.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Vineri, 09 Iunie 2023
Vineri, 09 Iunie 2023
Prețul cafelei s-ar putea majora în următoarea perioadă. De vină este fenomenul meteorologic El Nino
Vineri, 09 Iunie 2023
Vineri, 09 Iunie 2023
Vineri, 09 Iunie 2023
Vineri, 09 Iunie 2023
Vineri, 09 Iunie 2023
Vineri, 09 Iunie 2023
Vineri, 09 Iunie 2023
Vineri, 09 Iunie 2023
Joi, 08 Iunie 2023