Femeia aflată la originea scandalului Petraeus, consul onorific al Coreii de Sud

476
Femeia aflată la originea scandalului Petraeus, consul onorific al Coreii de Sud - jill-1352989212.jpg
Jill Kelley, femeia din centrul scandalului soldat cu demisia directorului Agenției Centrale de Informații (CIA), David Petraeus, și care amenință viitorul șefului coaliției internaționale în Afganistan, John Allen, este consul onorific al Coreii de Sud în Statele Unite ale Americii, au anunțat surse diplomatice sud-coreene, citate de Yonhap și AFP. 


Doi membri ai Ministerului de Externe sud-coreean au indicat că bruneta de 37 ani, care organiza serate mondene pentru ofițeri americani de rang înalt, a fost numită consul onorific în luna august.

"Deși nu este nici inculpată, nici condamnată în dosarul Petraeus, dacă se va dovedi că reprezintă o problemă, lui Jill Kelley i-ar putea fi retrasă funcția de consul onorific", a indicat un reprezentant al ministerului sud-coreean care a optat pentru anonimat.

Jill Kelley a fost numită în urma unor recomandări ale Ambasadei Coreii de Sud în SUA.

"A obținut acest post grație bunelor sale relații și a voinței de a dezvolta relațiile între Coreea de Sud și Statele Unite ale Americii", a indicat o altă oficialitate precizând că un consul onorific nu are responsabilități oficiale.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 14 Noiembrie 2012
Stire din Eveniment : Mega-scandal: "Operațiunea Balconul"
Pagina a fost generata in 0.7986 secunde