Fondatorul sectei Moon, Sun Myung Moon, a murit la vârsta de 92 de ani
Sun Myung Moon, fondatorul Bisericii Unificării, o instituție care s-a transformat într-un imperiu economic prosper, cunoscută și sub numele de secta Moon, a murit în noaptea de duminică spre luni la vârsta de 92 de ani, a anunțat un purtător de cuvânt al organizației religioase, menționează Mediafax.ro.
Aceeași sursă precizează că miliardarul sud-coreean a fost spitalizat în urmă cu două săptămâni din cauza unor complicații apărute în urma unei pneumonii. Acesta a decedat astăzi, puțin înainte de ora locală 2.00.
Biserica Unificării a anunțat vineri, că Sun Myung Moon a intrat într-o "fază ireversibilă".
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 27 August 2012
Luni, 20 August 2012
Vineri, 31 August 2012
Marţi, 29 Mai 2012
Joi, 24 Mai 2012